Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-covid, Valeriu Ghoerghiță anunță că administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva COVID-19 ar urma să demareze în România cel mai târziu la începutul lunii octombrie.

În ceea ce privește cea de a treia doză, medicul susține că inlcusiv cei care s-au vaccinat cu Astrazeneca vor fi nevoiți să se vaccineze cu un vaccin pe bază de ARN mesager.

„Dacă Agenţia Europeană a Medicamentului face această recomandare la început de septembrie, aşa cum noi estimăm, cel mai târziu la începutul lunii octombrie vom putea demara această etapă de administrare a celei de-a treia doze”, a anunţat doctorul militar Valeriu Gheorghiţă.

El a mai adăugat că doitorii se vor putea programa prin platforma de vaccinare, cum au făcut la primele doze, fie vor putea merge direct la centrele de vaccinare. Există însă și o condiție pentru administrarea vaccinului. Mai exact, potrivit medicului trebuie să fi trecut cel puțin 6 luni de la a doua doză şi să nu fi trecut prin COVID, deoarece se consideră că anticorpii celor vaccinaţi şi care au trecut prin boală le oferă o protecţie imunitară suficientă. Administrarea celei de-a treia doze va începe cu personalul medical şi persoanele din categorii vulnerabile. Apoi vor fi eligibili şi cei din alte categorii.

„Ne-am gândit să trimitem SMS pentru a încerca să îi aducem la vaccinare mai repede pe cei care sunt vulnerabili, cei care sunt în evidenţă cu boli cronice. Vom discuta cu colegii de la STS, sunt date care în momentul acesta sunt în analiză”, a mai arătat medicul.

Prioritatea rămâne vaccinarea cât mai multor persoane cu prima schemă, a precizat însă Gheorghiţă. „Cei care se vor prezenta la centrele de vaccinare şi care nu au făcut nicio doză vor avea prioritate”, a spus Gheorghiţă. El a precizat însă că sunt doze suficiente pentru ambele categorii.

Fauci: A treia doză mai devreme de 8 luni ar putea avea efect nedorit

Pe de altă parte, octorul Anthony Fauci, expert american în boli infecţioase şi cel ghidează răspunsul naţional la criza provocată de COVID-19, are o altă părere. Acesta susține că oamenii ar trebui să fie înţelepţi şi să dea sistemului imunitar o şansă să se „maturizeze” înainte de a se grăbi să facă doza suplimentară de vaccin anti-COVID. O

El a amintit faptul că atât oficialii din sănătate, cât şi experţii medicali americani au spus că cei mai mulţi americani eligibili spre a fi vaccinaţi anti-COVID ar trebui să primească o doză suplimentară la opt luni după cea de-a doua doză, în caz contrar, efectele ar putea să nu fie cele dorite, fără a preciza însă ce s-ar putea întâmpla.

În ceea începerea noului an școlar, ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a anunţat că şcolile vor rămâne deschise până la rata de infectare de 6 la mie. Potrivit acestuia, doar în cazul în care acest prag va fi depășit apar mai multe condiţii, care sunt stabilite în funcţie de vârstă sau de specificul activităţii.

El a mai precizat că măsurile de până acum vor rămâne în vigoare indiferent dacă elevii sunt sau nu vaccinați. Este vorba despre masca de protecție obligatorie și distanțarea socială.

Legat de  posibilitatea testării pentru COVID-19, de două ori pe săptămână, a profesorilor şi elevilor şi în România, cum se întâmplă în alte ţări precum Scoţia şi Anglia, ministrul Educaţiei a reamintit că testarea în şcoli a fost limitată de faptul că era necesar acordul prealabil al părinţilor.

„Vă reamintesc faptul că testarea a avut drept factor limitativ acordul părinţilor. Vom discuta inclusiv despre importanţa testării pentru a sensibiliza părinţii în a-şi da acordul pentru testare. Testarea nu a fost limitată de disponibilitatea testelor, nu a fost limitată nici din considerente financiare, ci doar de acordul părinţilor pentru testare, care a fost considerată invazivă. Vom discuta şi în ce măsură se pot omologa acele teste non-invazive despre care am discutat prea mult timp”, a conchis Cîmpeanu.

Ministrul a mai precizat că 30.000 de copii cu vârste între 12 şi 15 ani (4%) şi 145.000 de tineri între 16 şi 19 ani (20%) sunt vaccinaţi împotriva COVID-19 până în prezent. Ministrul Educaţiei a mai spus că personalul din învăţământ este vaccinat în proporţie de peste 60%, mai mult decât dublul mediei naţionale. Ce spun părinţii Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar a anunţat că va organiza un sondaj printre părinţi pentru a vedea cum este percepută decizia de mărire a pragului până la care se vor face cursuri fizic.

Alexandru Rafila a venit și el cu o serie de precizări în acest context. Potrivit acestuia, unităţile de învăţământ în care copiii se vor afla în siguranţă vor fi cele în care părinţii copiilor sunt vaccinaţi anti-COVID.

„Dacă majoritatea părinţilor şi adulţilor cu care trăieşte împreună copilul sunt vaccinaţi, riscul de transmitere în şcoală, posibilitatea de transmitere în şcoală, va fi foarte, foarte mic”, afirmă reprezentantul României la OMS.