Este anunțul momentului pentru profesori și elevi. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a semnat ordinul. Când va începe anul școlar și cum se va desfășura? Este vestea pe care toată lumea o aștepta.
Anunț major pentru profesori, elevi, dar și pentru părinți. Ordinul ministrului Educaţiei privind structura anului şcolar 2021 – 2022 a fost publicat marţi în Monitorul Oficial.
Având în vedere contextul epidemiologic în care ne aflăm, situația va fi ceva mai diferită. Mai exact, potrivit documentului, cursurile anului şcolar 2021 – 2022 se vor derula pe parcursul a 34 de săptămâni, începând cu data de 13 septembrie.
În ceea ce privește situația din Semestrul I, acesta va avea 14 săptămâni de cursuri, din 13 septembrie până în 22 decembrie 2021, iar semestrul al II-lea – 20 de săptămâni, din data de 10 ianuarie şi până pe 10 iunie 2022.
Puteţi consulta întregul document accesând acest link.
Vești noi pentru elevi
Potrivit sursei citate, în semestrul I, în perioada 25 – 31 octombrie, elevii claselor din învăţământul primar şi copiii din grupele de preşcolar sunt în vacanţă.
În cazul vacanței de iarnă nu vor exista schimbări majore. Documentul arată că vacanţa de iarnă este programată din data de 23 decembrie 2021 şi până pe 9 ianaurie 2022. În semestrul al II-lea, pe de altă parte, vacanţa de primăvară va fi în perioada 15 aprilie – 1 mai 2022.
În ceea ce privește situația Programului naţional „Şcoala altfel”, acesta se va desfăşura în perioada 8 – 14 aprilie 2022.
Ministrul Educației a vorbit în urmă cu câteva zile și despre situația din școli, dar și despre siguranța elevilor. El preciza că după prima săptămână de şcoală cu prezenţa fizică a elevilor şi cadrelor didactice, situaţia nu este una îngrijorătoare din perspectivă epidemiologică şi că rata de infectare este mult inferioară celei generale.
„Prima discuţie a fost în 15 ianuarie, când a apărut discuţia cu începerea şcolilor cu prezenţă fizică. Apoi a fost discuţia din 2 februarie. La ambele discuţii, experţii în epidemiologie, pentru că ei sunt cei care ar trebui să se pronunţe, au considerat că riscul este gestionabil.
Desigur, riscul nu poate fi eliminat complet. Pentru că, dacă ar putea fi eliminat complet, se cheamă că am fi încheiat pandemia. 290 de elevi infectaţi, cu precizarea că infectarea s-a făcut anterior începerii şcolii, deci factorul de prezenţă fizică în şcoală nu a fost o cauză pentru infectările de săptămâna trecută. Sigur, va fi, alături de alte cauze, un factor pentru ceea ce vom avea săptămâna care începe mâine”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Antena 3.
Totodată, ministrul Educaţiei a precizat că rata de infectare cu virusul SARS CoV-2 în rândul mai multor elevi este una mică.
„Aceşti 290 de elevi, din fericire asimptomatici sau cu forme foarte uşoare, sunt 1 la 10.000, deci o rată de infectare mult inferioară ratei generale de infectare. Sunt 200 din 136.000 de clase. Din perspectivă epidemiologică, situaţia nu este îngrijorătoare”, a susţinut Cîmpeanu.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea