Ministrul Educației a fost prezent la Digi 24, acolo unde a vorbit despre materia pierdută de către elevi din cauza pandemiei de coronavirus. Sorin Cîmpeanu a precizat că se pregătește o OUG în acest sens.
Anunțul momentului pentru elevi și părinți! Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat la Digi 24, că pregătește o OUG privind recuperarea materiei pierdute din cauza predării online. Potrivit ministrului OUG prevede organizarea de ore, cu prezența fizică a elevilor, pentru recuperarea materiei pierdute din cauza predării online.
Anunțul privind recuperarea materiei și cine primește 100 de lei
Această recuperare se va face într-o perioadă de 16 săptămâni, cel puțin 5 ore săptămânal. Dacă părinții, profesorii și elevii ajung la o înțelege, vor putea exista școli unde numărul de ore poate fi mai mare.
Anunțul momentului pentru elevi și părinți. Pentru fiecare oră de recuperare, profesorii ar urma să fie plătiți cu 100 de lei.
”Pierderile structurale sau conjuncturale generate de predarea online sunt evidente şi sunt mari.
În acelaşi timp, aş adăuga şi faptul că sunt foarte neuniforme, diferă foarte mult de la o zonă la alta, de la o şcoală la alta şi mai cu seamă, de la un elev la altul, în funcţie de acea componentă de circumstanţă, de accesul la echipamente şi de accesul la internet, pentru că avem şi pierderile structurale, generate de predarea online în sine în raport cu predarea clasică.
Predarea online, pe care noi am făcut-o şi acolo unde putea fi adaptată – şi există zone în care va trebui să continuăm – şi acolo unde era mai puţin adecvată şi acolo unde nu era deloc adecvată. Am fost obligaţi să apelăm la predarea online peste tot”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Digi 24.
Ministrul a mai precizat că s-au luat măsuri pentru cei 65 de mii de elevi care riscă să rămână cu mediile neîncheiate.
”Din punct de vedere organizatoric, am luat două măsuri: extinderea cu până la opt săptămâni a perioadei în care unui elev i se poate încheia situaţia şcolară din momentul revenirii în şcoală şi a doua măsură este aceea de micşorare până la două note pentru încheierea situaţiei şcolare.
În mod normal, Regulamentul de organizare şi funcţionare prevede un număr de note egal cu numărul de ore alocat săptămânal acelei discipline”, a explicat ministrul Educaţiei.
Anunțul momentului pentru elevi și părinți: Măsurile de sprijin nu reprezintă rezolvarea problemelor
Sorin Cîmpeanu a mai precizat că măsurile de sprijin nu reprezintă o rezolvare a problemelor și acestea nu se adresează doar celor 65 de mii de elevi.
”Numărul este mult mai mare. Am estimat un număr mediu de ore de pregătire remedială de cinci ore pe săptămână pentru aceia care au nevoie, pentru care cadre didactice vor decide că pierderile se pot compensa prin cinci ore pe săptămână vreme de 16 săptămâni, pentru că atât durează programul pe care dorim să-l iniţiem prin Ordonanţă de Urgenţă.
16 săptămâni începând din februarie pentru ce care revin la şcoală şi – o nuanţă importantă – ce ai pierdut din cauza predării online nu are rost să încerci să recuperezi tot prin predare online, e nevoie de prezenţă fizică”, a menţionat ministrul.
În plus, ministrul Educației a mai precizat că fiecare profesor trebuie să decidă dacă este nevoie de mai multe ore pentru recuperare. Sorin Cîmpeanu a precizat că nu a luat în calcul realizarea de teste la nivel naţional pentru a identifica elevii care au nevoie să participe la aceste ore suplimentare.