Anunţul momentului pentru românii născuţi după 2006! Toţi trebuie să ştie asta. Se dă lege în Parlament

oameni

SURSA FOTO: Dreamstime

Anunț pentru toți tinerii din România care au 16 ani. A fost adoptată o propunere legislativă conform căreia, aceștia vor putea să voteze la alegerile locale. Despre ce este vorba? Este vestea momentului.

Anunțul momentului pentru tinerii din România. Cei care au peste 16 ani vor putea să voteze la alegerile locale, dar și la alegerile europarlamentare. În cursul zilei de marți, Senatul a adoptat tacit o propunere legislativă în acest sens.

Conform documentului, se propune reducerea vârstei minime de la care tinerii pot vota la alegerile locale şi europarlamentare de la 18 ani la 16 ani. Următorul pas este ca proiectul legislativ să fie dezbătut în Camera Deputaților care este for decizional în acest caz.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 4 septembrie, a fost citită în plen de preşedintele interimar al Senatului Alina Gorghiu, care a condus şedinţa.

Guvernul nu susține noua propunere legislativă

Referitor la inițiatorii proiectului, această propunere a venit din partea parlamentarilor AUR, USR, dar și PNL și neafiliați. Practic, proiectul modifică Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, astfel încât „au dreptul de a alege cetăţenii români care au împlinit vârsta de 16 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor”.

În același timp, documentul mai prevede și alte modificări. Printre acestea se numără modificarea art. 5 alin. (5) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, astfel încât „cetăţenii români care au vârsta de 16 ani, împliniţi până în ziua de referinţă inclusiv, au dreptul de a alege membri din România în Parlamentul European”.

Guvernul a transmis și el un punct de vedere în acest sens. Sursa citată precizează că nu susține această inițiativă în condițiile în care aceasta ar fi contrară prevederilor constituţionale.

Propunerea făcută de Uniunea Europeană privind tinerii care au peste 16 ani

Pe de altă parte, vârsta de 16 ani este considerată deja una destul de matură conform mai multor acte normative. Spre exemplu, Codul Muncii spune că o persoană dobândește capacitate de muncă de la 16 ani.

La rândul său, Codul rutier prevede că vârsta minimă pentru obținerea permisului de conducere, în cazul unor categorii, este tot de 16 ani.

Trebuie menționat faptul că despre aceste lucru se vorbește deja de mai bine de 10 ani. Încă din 2011, autoritățile europene au venit cu recomandări în acest sens în rândul tuturor statelor membre.

La acel moment, Executivul comunitar recomanda reducerea vârstei de vot la 16 ani pentru toate tipurile de alegeri.