Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, a prezidat, luni, 7 noiembrie, reuniunea Comitetului interministerial de coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), la care au participat și oficiali din partea Comisiei Europene.
Premierul Nicolae Ciucă a prezidat luni, 7 noiembrie, reuniunea Comitetului interministerial de coordonare a PNRR-ului, în cadrul căreia au participat mai mulți oficiali din partea Comisiei Europene. Întrunirea a avut loc la Palatul Victoria.
Ciucă a cerut miniștrilor să găsească soluții pentru implementarea jaloanelor necesare în contextul celei de-a doua cereri de plată
Șeful Executivului a reafirmarea angajamentului „neechivoc” cu privire la îndeplinirea obligațiilor aferente PNRR, se arată într-un comunicat de presă. De asemenea, premierul Ciucă a cerut miniștrilor de la Palatul Victoria să găsească soluții pentru implementarea jaloanelor necesare cu scopul avansării celei de-a doua cereri de plată.
Reformele pe care le implică PNRR contribuie la creșterea rezilienței României, inclusiv prin pregătirea societății și economiei pentru viitor, se mai arată în sursa citată.
Anumite jaloane vor trebui ajustate pentru a răspunde astfel crizei multiple
„Așa cum i-am transmis de curând și doamnei președintă a Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen, în cadrul vizitei pe care am efectuat-o la Bruxelles, ne menținem dorința pentru un dialog cât mai strâns cu experții Comisiei și apreciem cooperarea eficientă pe care am avut-o până acum”, a subliniat prim-ministrul României, Nicolae Ciucă.
Este important de amintit faptul că PNRR a fost lansat ca un instrument de răspuns la criză cu scopul de a accelera redresarea post-pandemie. În momentul în care programul a fost aprobat, în luna septembrie 2021, Europa încă nu se confrunta cu suprapunerea crizei energetice, cea a inflației și cea de securitate, care a apărut în urma invaziei militare din Ucraina, a reiterat șeful Executivului. În acest context, anumite jaloane vor trebui ajustate pentru a răspunde astfel crizei multiple.
„Cred că este o expresie a rezilienței Uniunii însăși capacitatea de a-și ajusta răspunsul acolo unde este absolut necesar. România consideră foarte important RePower EU, ca instrument de răspuns la criza energiei, dar și pentru asigurarea independenței strategice a Uniunii mai ales în ceea ce privește importul de energie din Rusia. Reflectarea acestuia în PNRR va trebui să aibă și un impact în ceea ce privește asigurarea capacității statelor membre de a răspunde provocărilor generate de evenimente geopolitice accelerate de la începutul acestui an”, a mai evidențiat premierul.