Se întâmplă chiar azi, pe 3 decembrie. Se dau câte 400 de lei
Astfel, persoanele fizice vor avea posibilitatea să intre în contul de utilizator creat și să genereze vouchere aferente categoriei de electrocasnice dorite:
- 400 de lei pentru televizoare având cel puțin noua clasa energetică G;
- 500 de lei pentru laptopuri;
- 300 de lei tablete.
Voucherele se epuizează super rapid
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a transmis anterior că bugetul alocat primei etape a programului „Rabla pentru Electrocasnice” a fost epuizat în cinci minute de la startul selectării voucherelor din aplicația informatică. Conform datelor centralizate, în topul preferinţei cumpărătorilor s-au aflat aparatele frigorifice, urmate de maşinile de spălat rufe şi maşinile de spălat vase.
Așadar, au fost generate 35.000 de vouchere pentru 13.370 de maşini de spălat rufe, 7.135 de maşini de spălat vase şi 14.496 frigidere.
„În opinia mea, acest program este unul dintre cele mai populare programe derulate de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Administraţia Fondului pentru Mediu. Acest fapt a fost dovedit şi astăzi de noul record înregistrat, în care, în timp de 5 minute, au fost epuizate cele 14 milioane de lei, bani alocaţi achiziţiei de maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase şi aparate frigorifice. Dincolo de popularitate, mă uit la efectele acestui program – faptul că sute de mii de români implicaţi în ambele ediţii de anul acesta şi-au înlocuit echipamentele electrocasnice cu unele eficiente energetic duce România într-o zonă de responsabilitate de mediu, pornind din fiecare casă”, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.
Pe lângă această etapă, ediţia de iarnă a programului „Rabla pentru Electrocasnice” mai are două etape, după cum urmează: Etapa a II-a – între 3 decembrie, ora 10:00, şi 9 decembrie, ora 23:59 (pentru vouchere în valoare de 400 de lei pentru televizoare cu cel puţin noua clasă energetică G, respectiv vouchere în valoare de 500 de lei pentru laptopuri şi de 300 de lei pentru tablete), şi Etapa a III-a – în perioada 10 decembrie, ora 10:00 – 16 decembrie, ora 23:59, în care se pot genera vouchere în valoare de 400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++, respectiv pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++, dar şi vouchere de 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an.