Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), a anunțat marți că cea de a treia doză de vaccin poate fi administrată din luna octombrie tuturor persoanelor care doresc acest lucru.
Totodată, el a subliniat faptul că persoanele care vor să se vaccineze trebuie să înțeleagă că beneficiile vaccinări nu expiră după șase luni, însă varianta Delta poate cauza probleme în acest sens, motiv pentru care este nevoie de o a treia doză.
„Beneficiile nu expiră odată cu trecerea celor șase luni, certificatul digital are valabilitatea de un an, nici beneficiile vaccinării nu dispar după șase luni… Totuși varianta Delta cauzează infecții și în rândul celor vaccinați”, a spus Valeriu Gheorghiță.
În același timp, el a mai adăugat că autoritățile române așteaptă ca instituțiile europene să ia o decizie în ceea ce privește a treia doză de vaccin anti-COVID. Odată ce decizia va fi luată, din luna octombrie, populația doritoare se va putea vaccina.
De ce este nevoie de o a treia doză de vaccin
„Ne-am propus ca prima parte a lunii octombrie să fie momentul la care să putem demara administrarea celei de a treia doze cu condiția să fie îndeplinite toate etapele premergătoare și anume recomandarea de la Agenția Europeană a Medicamentului și recomandarea Centrului European de Control al Bolilor”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.
El a mai adăugat că există și o regulă în ceea ce privește vaccinarea. Mai exact, a treia doză nu va fi făcută doar de medici și persoanele vulnerabile, ci și de cei care s-au vaccinat în urmă cu cel puțin șase luni.
„Cred că cei care vor dori să facă a treia doză, vor avea posibilitatea să facă acest lucru, dar condiția va fi să avem cel puțin șase luni de la schema de vaccinare inițială, de la ultima doză făcută cu ocazia vaccinării”, a precizat Valeriu Gheorghiță.
În ceea ce privește decizia privind administrarea unei noi doze de vaccin, potrivit acestuia, ea va fi luată în perioada următoare.