Un studiu publicat recent a venit cu o serie de concluzii surprinzătoare. Toţi cei care au mai puţin de 40 de ani trebuie să cunoască aceste detalii. Sănătatea le poate fi pusă serios în pericol.
Consumul de alcool nu este recomandat persoanelor sub 40 de ani, indică datele unui studiu publicat recent.
Doar cei care au peste 40 de ani pot consuma alcoool
Pe de altă parte, cei care au trecut de vârsta de 40 de ani şi nu au probleme de sănătate pot consuma cantităţi mici de alcool, ce ar putea ajuta la reducerea riscului de apariţie a bolilor cardiovasculare, a infarctului și a diabetului.
Emmanuela Gakidou, profesor la Institutul pentru Metrică și Evaluare a Sănătății din cadrul Facultății de Medicină a Universității din Washington şi principal autor al studiului, explică:
„Acele boli se întâmplă să fie cauzele majore a deceselor pentru o bună parte din populație.
Așa că atunci când te uiți la impactul cumulativ asupra sănătății, în special în rândul adulților în vârstă, arată că o cantitate mică este de fapt mai bună decât dacă nu ai bea.
Pentru toate celelalte cauze, este dăunător la toate nivelurile de consum.”
Niciun efect protector pentru aceste boli
Pe de altă parte, studiul nu a depistat vreun efect protector atunci când vine vorba despre alte boli, precum tuberculoză, hipertensiune, fibrilație arterială, boli hepatice, epilepsie, pancreatită și mai multe tipuri de cancer, notează CNN.
„Orientările privind alcoolul, atât cele globale, cât și cele naționale, au subliniat de obicei diferența dintre nivelul de consum al bărbaților în comparație cu cel al femeilor.
Ceea ce sugerează munca noastră este că orientările globale, orientările naționale și orientările locale ar fi mai eficiente dacă ar pune accentul pe vârstă, spre deosebire de sex”, a mai precizat Emmanuela Gakidou.
Consumul de alcool creşte riscul de accidente de mașină, sinucideri și omucideri în rândul tinerilor
Studiul a fost publicat în prestigioasa revistă britanică The Lancet.
Cercetătorii au analizat date timp de 30 de ani, privind persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 95 de ani din 204 țări și teritorii.
Analiza a estimat că 1,34 miliarde de oameni din întreaga lume au consumat cantități dăunătoare de alcool în 2020.
Peste 59% dintre persoanele care au consumat cantități nesigure de alcool aveau între 15 și 39 de ani. Peste două treimi erau bărbați.
Consumul de alcool nu oferă niciun beneficiu pentru sănătate persoanelor sub 40 de ani, dar crește riscul de rănire, cum ar fi accidente de mașină, sinucideri și omucideri, a relevat studiul citat.
Descoperirile subliniază „importanța recomandărilor de alcool care sunt adaptate pentru anumite regiuni și populații. Mai important, nimeni nu ar trebui să bea alcool pentru a obține potențiale beneficii pentru sănătate, iar unele persoane nu ar trebui să bea deloc”, a declarat Amanda Berger, vicepreședinte pentru știință și sănătate pentru grupul comercial Distilled Spirits Council din Statele Unite.