Anunțul momentului pentru toți elevii și profesorii din România! Decizia luată chiar acum

klaus iohannis

Joi după-amiaza, președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă în care a vorbit, pe de o parte de criza politică din România, și pe de altă parte, despre ceea ce se va întâmpla cu școala începând de luni.

Vești importante pentru părinți și elevi. Ce se întâmplă cu școala începând de luni? S-au anunțat noi măsuri

Șeful statului a anunțat că vacanța elevilor nu va fi prelungită și că acolo unde condițiile sanitare vor permite acest lucru, elevii se vor întoarce la școala în format fizic. Klaus Iohannis a anunțat că acest lucru se va face cu o singură condiție, aceea va personalul unității de învățământ să fie vaccinat într-un procentaj ridicat.

„La sfârşitul acestei săptămâni, vacanţa nu va fi prelungită şi, începând de luni, acolo unde condiţiile sanitare şi epidemiologice o permit, elevii se vor putea întoarce fizic la şcoală. Acest lucru este valabil pentru grădiniţe, pentru şcoli, deci pentru sistemul preuniversitar. Însă va fi introdusă o nouă condiţie pentru ca şcolile să poată funcţiona cu prezenţă fizică, şi anume gradul de vaccinare al personalului şcolii. Experţii, specialiştii din cele două ministere, din INSP vor discuta şi mâine se va emite ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii, care detaliază foarte clar aceste chestiuni”, a declarat şeful statului la Palatul Cotroceni.

Se conturează un prag de vaccinare de 60%

Ulterior, ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu a declarat că pragul de vaccinare în rândul personalului didactic, astfel încât şcolile să funcţioneze cu prezenţă fizică, ar putea fi de 60%, dar o decizie finală va fi comunicată vineri.

„Conform discuţiilor de până acum, se conturează un prag de vaccinare de 60% în rândul personalului şcolii, pentru a funcţiona cu prezenţă fizică. Decizia finală se va anunţa mâine, la ora 10,00, la sediul Ministerului Educaţiei”, a declarat Cîmpeanu.

Vacanţa elevilor din aceste zile va fi recuperată în luna ianuarie 2022

La finalul lunii trecute, Sorin Cîmpeanu spunea că cele două săptămâni de vacanţă suplimentară urmează să fie recuperate în luna ianuarie a anului viitor, cel mai probabil. Este vorba despre perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, când autorităţile au decis ca elevii să stea acasă, în încercarea de diminuare a infectărilor cu COVID-19. Elevii de gimnaziu şi liceu vor merge la scoală între 3 şi 14 ianuarie 2022, iar cei din ciclul primar între 10 şi 14 ianuarie.

“Cele două săptămâni de vacanţă suplimentară sunt convins că se vor transforma în două săptămâni de şcoală cu prezenţă fizică între 3 şi 14 ianuarie, pentru gimnaziu şi liceu, respectiv într-o săptămână cu prezenţă fizică, între 10 şi 14 ianuarie, pentru ciclul primar”, a declarat Sorin Cîmpeanu pentru educatieprivata.ro.