Rămâne de văzut ce efect va avea vacanța de Paște în privința infectărilor cu COVID-19 din București și din țară. Prefectul Capitalei rămâne totuși pozitiv și speră ca restricțiile să se ridice și mai mult în București în aceste zile.
„Nu aş vrea să mă hazardez cu privire la data la care vom ajunge la 1,5. (…) Vedem că pasul de descreştere este undeva la 0,2 puncte procentuale. Dacă s-ar menţine aşa şi sperăm să se menţină aşa, atunci putem avea speranţe că în luna mai să ajungem la 1,5 la mie rată de infectare şi să putem să luăm şi alte măsuri de relaxare”, a explicat prefectul, într-o intervenţie la Digi 24.
Lucrurile s-ar putea totuși complica
Pe de altă parte, Alin Stoica a admis că nu poate fi exclusă varianta unor „scenarii mai puţin optimiste”, menţionând că a existat o „relaxare destul de accentuată în perioada de minivacanţă” şi că efectele ar putea fi resimţite peste două săptămâni.
„De asemenea, există factori externi: noua tulpină indiană, care ar putea să se răspândească – nu ştim încă exact efectele – sau o altă mutaţie care ar putea să apară, aşa cum a fost tulpina britanică şi care a avut efect aici, în România”, a spus el.
Prefectul a menţionat că în cazul în care se va ajunge la o rată de infectare de 1,5 la mie, sălile de spectacole şi restaurantele vor putea funcţiona la o capacitate de 50%.
Când vom avea din nou spectacole în aer liber
„De asemenea – spectacole de tip drive in sau spectacole în aer liber cu un număr de participanţi de maximum 300. Acestea sunt unele dintre măsurile de relaxare pe care le-am putea vedea la 1,5 la mie. Şi având în vedere că vine vara şi aşteptăm genul acesta de evenimente, de spectacole, coroborat şi cu un număr mai mare de oameni care sunt vaccinaţi, atunci lucrurile ar putea să arate chiar bine”, a spus el.
Prefectul a declarat că pentru autorităţi, în acest moment, este prioritară intensificarea vaccinării, inclusiv prin deschiderea de noi centre de tip drive-through.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea