„NATO a condamnat în mod constant utilizarea continuă a armelor chimice de către Siria drept o încălcare clară a normelor şi acordurilor internaţionale. Folosirea de arme chimice este inacceptabilă, şi cei responsabili trebuie traşi la răspundere” a declarat Stoltenberg, citat de mediafax.ro
Oficialul NATO a mai adăugat că atacurile forţelor americane, britanice şi franceze vor „reduce capacitatea regimului de a mai ataca poporul sirian cu arme chimice”.
Citiți și: SUA, Marea Britanie și Franța au atacat Siria cu rachete balistice
Statele Unite și aliații vor trebui să suporte consecințele atacului lansat în Siria, a precizat ambasadorul Rusiei la Washington Anatoly Antonov, ca urmare a atacului din cursul nopții asupra mai multor obiective siriene.
„Am cerut forţelor armate ale Statelor Unite să lanseze atacuri aeriene asupra unor obiective care contribuie la regimul chimic al dictatorului Bashar al-Assad. Forţele comune americane, britanice şi franceze răspund atrocităţilor şi vor folosii toate instrumentele puterii noastre naţionale: militare, economice şi diplomatice”, a spus Donald Trump într-un discus la Casa Albă, subliniind că scopul acestui atac este „să descurajeze producţia, promovarea şi folosirea armelor chimice.”
Totodată, el a avertizat regimul Bashar al-Assad, susţinut de forţele ruse, că atacurile vor continua până când presupusul program chimic se va sfârşi: „Forţele noastre sunt pregătite să continue până când regimul sirian încetează să mai folosească arme chimice.”