Invitat la emisiunea „În fața ta” de la Digi24, Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a vorbit pe larg despre evoluția în plan diplomatic a războiului dintre Rusia și Ucraina. În opinia sa, semnalele de negociere transmise de către ruși pot fi numai un răgaz pentru refacerea forțelor. Pe de altă parte, acesta crede că Ucraina nu va fi dispusă să negocieze până când Rusia nu va returna teritoriile ocupate. Cât despre credibilitatea președintelui Vladimir Putin, s-a declarat sceptic.
Rusia este slăbită
Ministrul de Externe a subliniat faptul că în prezent, Rusia este slăbită din punct de vedere militar. De aceea, încercările de a negocia pot fi doar un răgaz pentru a-și reface forțele.
„Vedem Rusia aflată în defensivă, vedem faptul că își planifică o anumită retragere din anumite teritorii pe care le considerase deja ca parte a teritoriilor Federației Ruse în urma referendumurilor trucate pe care le-a organizat, vedem, de asemenea, că rezultatul mobilizării parțiale nu este unul satisfăcător – doar o parte din numărul celor pe care Federația Rusă dorea să-i mobilizeze a fost adus la arme, foarte multă lume a plecat din Rusia din acest motiv, sunt cifre care merg la peste un milion de persoane care au fugit din Rusia în urma anunțului mobilizării parțiale (…), vedem dificultăți ale Federației Ruse de a se aproviziona cu armament, cu muniție, de fapt, sau de a-și reface stocurile prin forțe proprii și atunci cumpără armament și muniție din state cum ar fi Iran – cazul dronelor – sau, mai recent, din Coreea de Nord, chestiuni care sunt extrem de grave, dar în același timp indică slăbiciunea pe care o are Federația Rusă în acest moment.
Nu este imposibil să vedem apeluri din ce în ce mai frecvente la negociere din partea Rusiei, pe care însă cred că trebuie să le luăm cu foarte mare rezervă, pentru că ele pot fi eventual utilizate doar ca o pauză pentru refacere operațională din partea Federației Ruse.
Mai departe, evoluția depinde foarte mult de ceea ce se va întâmpla concret în teren. În acest moment aș spune – dacă mă întrebați care sunt șansele reale ale unei negocieri adevărate, «pe bune» – aș spune că sunt foarte mici. Eu nu cred Federația Rusă dorește în mod real în acest moment să ajungă la o pace cu Ucraina.”, a explicat Bogdan Aurescu pentru Digi24.
Ce spune Bogdan Aurescu despre Vladimir Putin
Când a fost întrebat dacă i se pare posibil să se negocieze cu Vladimir Putin, Ministrul de Externe s-a arătat foarte sceptic. Acesta a mai spus că cel mai probabil, Ucraina nu va dori să negocieze decât dacă Rusia returnează teritoriile ocupate și anexate în mod ilegal.
„Este o foarte bună întrebare. În același timp, Ucraina nu va dori să încheie o pace cu Federația Rusă până când nu își va elibera teritoriile. Aceasta este o linie roșie pentru Ucraina. Și depinde de Ucraina să decidă momentul la care va dori să înceapă o negociere de pace. Iar sustenabilitatea acestui proces de negociere, în primul rând, și apoi sustenabilitatea rezultatului acestor negocieri în mod clar nu va depinde doar de cele două părți implicate. Pentru că, până la urmă, războiul ăsta e un război împotriva securității europene, securității euro-atlantice, deci ne interesează pe toți.”, a spus Bogdan Aurescu.