Florin Zamfirescu a avut căsnicii … pe frumusețe

După ce a trecut prin trei căsnicii eșuate, din 2014, Florin Zamfirescu trăiește o nouă tinerețe alături de medicul Daciana Toma. Chiar dacă între ei este o diferență de vârstă de 20 de ani, asta nu a contat. Actorul susține că Daciana este șansa și norocul vieții lui. El regretă că nu a întâlnit-o cu 20 de ani în urmă.

„Cu Daciana am avut noroc. Mereu îi spun de ce nu ne-am întâlnit cu 20 de ani mai devreme. Și ea zice pentru că atunci nu m-ai fi iubit. Daciana este șansa și norocul vieții mele și al copiilor. Îi iubește enorm și pe ei și pe nepoți”, a spus Florin Zamfirescu despre iubita sa.

Florin Zamfirescu spune că trei căsnicii au eșuat pentru că a pus prea mult preț pe frumusețe. Dacă înainte nu-l interesa aproape deloc calitatea umană a partenerelor și caracterul, în relația cu Daciana Toma tocmai pe aceste caracteristici s-a bazat.

„De trei ori am făcut greșeli, dar nu le bârfesc. În afară de Cătălina Mustață am rămas prieten cu toate. Apoi, Rodica a murit, cu Valeria Sitaru mă văd în continuare. Eu m-am amăgit cu căsătoria ca maimuța care alege mărgica cea mai colorată. Eu nu m-am uitat la calități, la potriveală. Am vrut să arate bine. Așa că am avut niște neveste superbe. Abia apoi mi-am dat seama că nu sunt cum trebuie pentru mine.”, a mai actorul potrivit fanatik.ro.

Îi e rușine să se mai însoare

Cât despre o altă căsnicie, Florin Zamfirescu nici nu vrea să audă. Actorul și Daciana Toma conviețuiesc foarte bine și fără acte, relația este în armonie completă, plus că nu s-ar vedea în postura de ginere la cei 74 de ani ai săi.

“Nu, că mi-e rușine, dom’le. Mă duc acum să mă fac ginere? Conviețuim foarte bine. De curând, într-o dimineață, a avut o apariție la TV ca medic și m-a rugat să mă uit. Era atât de frumoasă! Era atât de inteligentă! Dădea sfaturi medicale. Sunt foarte mândru de ea și fericit cu ea.

Dumnezeu a fost bun cu mine. (…) Îți spun din experiență de viață, partenerii nu se apreciază pentru frumusețe. Că la început, da, e frumoasă femeia, e frumos bărbatul. Dar nu pentru asta se apreciază, ci pentru stabilitate, pentru siguranță, pentru încredere, pentru onestitate. Știi? Pentru stabilitate”, a concluzionat actorul.

Florin Zamfirescu a fost căsătorit de 3 ori. Prima dată cu Rodica, mama fiului său, Vlad Zamfirescu. Relația s-a încheiat la puțin timp după ce au devenit părinți. A doua căsnicie a fost cu Valeria Sitaru, cea care i-a dăruit o fată. Căsnicia a durat 12 ani.

Cătălina Mustață a fost ultima soție a actorului. Mariajul a durat 21 de ani. Care este motivul pentru care actorul nu vrea să meargă la altar cu Daciana Toma, femeia care îi este alături de aproape 10 ani.