Medicul oftalmolog Monica Pop, una dintre persoanele apropiate de regretata Cristina Țopescu, a făcut dezvăluiri uimitoare despre vedeta TV care s-a stins din viață în urmă cu trei ani.

Cel mai mare regret al Cristinei Țopescu

Se pare că unul dintre regretele Cristinei Țopescu a fost acela că nu a reușit să ajungă europarlamentar. Medicul îi condamnă pe politicienii care au împiedicat-o pe jurnalistă să își atingă visul.

„Nu cunosc detaliile chestiunii, dar ştiu că prietena mea şi-ar fi dorit foarte mult să se întâmple aşa ceva! A şi făcut anumiţi paşi, în acea direcţie, dar ceva nu a funcţionat aşa cum spera ea şi a dat înapoi. Nu mi-a spus niciodată ce a stat în spatele deciziei sale de retragere.

Să le fie ruşine acelor politicieni care nu şi-au dorit să fie colegi cu Cristina Ţopescu. Ea avea tot ce era necesar pentru a ne reprezenta cu cinste ţara! Avea prezenţă de spirit, ştia să se facă plăcută şi cunoştea şi câteva limbi de circulaţie internaţională. Nu voi înţelege niciodată de ce au respins-o”, a dezvăluit Monica Pop, potrivit Impact.ro

La începutul anului 2013, Cristina Țopescu s-a alăturat PSD (Partidul Social Democrat). În acea perioadă partidul era condus de Victor Ponta. Atunci, vedeta de televiziune s-a retras și de la Prima TV, post de televiziune cu care colaborase din 2001.

Legătura dintre Cristina Țopescu și Ion Iliescu

Fosta jurnalistă a povestit la un moment dat că sfatul de care a ținut cel mai mult cont, atunci când a luat decizia de a intra în politică, a fost cel al lui Ion Iliescu.

Întrebată ce a sfătuit-o Ion Iliescu, realizatoarea TV a răspuns, la acea vreme: „Dacă sunt aici, înseamnă că sfatul a fost unul util. Da, e un lucru bun. E bine!”.

Cu toate acestea, în mai puțin de un an de la înscrierea în PSD, Cristina Țopescu a demisionat din partid și a revenit pe micile ecrane, la Antena 3, acolo unde a prezentat emisiunea „Dincolo de știri cu Cristina Țopescu”.

Deși în anul 2014 Gabriela Firea o propusese pe Cristina Țopescu candidat la alegerile europarlamentare, fosta jurnalistă a ales atunci să iasă din lumea politică.

Amintim că jurnalista Cristina Țopescu a încetat din viață, la vârsta de 59 de ani, în decembrie 2019. Ea a decedat în casa ei din Otopeni.