Informația momentului privind pensiile din România! Milioane de români sunt vizați
Pensiile din România au fost mereu o problemă și se pare că acest lucru nu se va schimba prea curând, din cauză că unii români beneficiază de sume extrem de mari, în timp ce alții au o pensie cu puțin peste 1.000 de lei.
Antena 3 a prezentat harta pensiilor de la noi din țară, scoțând la iveală că cea mai mică pensie este la Botoșani, iar cea mai mare este în Hunedoara. Așadar, cea mai mică pensie medie este de 1.409 lei pe lună, pensionarii trăind, în medie, cu 46 de lei zilnic. Botoșani nu este singurul județ unde pensiile sunt mici. Aici mai avem județul Giurgiu, unde pensia medie este de 1.419 lei pe lună și Vrancea, unde pensia medie este de 1.427 de lei pe lună.
Județele cu cele mai mari pensii din România
Aceeași hartă arată că cele mai mari pensii medii de la noi din țară sunt înregistrate în Hunedoara, acolo unde pensia este de 2.354 de lei pe lună, Brașov, cu o pensie medie de 2.354 de lei pe lună și București, cu o pensie medie de 2.249 de lei pe lună. Din ianuarie 2023, punctul de pensie al românilor va crește cu 12,5 procente, ceea ce înseamnă că atât cei cu pensii mici, cât și cei cu pensii mari, vor beneficia de o majorare a veniturilor.
De exemplu, pentru cei din Botoșani, acolo unde există cea mai redusă pensie medie din țară, se va acorda 176 de lei în plus după majorarea punctului de pensii. În același timp, în Hunedoara, județul cu cea mai mare pensie medie din România, pensionarii vor primi cu aproximativ 295 de lei în plus, după creșterea punctului de pensie.
Pensiile vor fi livrate după data de 3 ianuarie
Pensionarii trebuie să știe că pensiile vor fi livrate după data de 3 ianuarie, deoarece primele două zile din an sunt zile libere pentru bugetari. Același scenariu a avut loc și în luna decembrie.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat că nu se va pune problema despre o întârziere.
„Nu mă feresc de cuvântul întârziere, dar nu este vorba despre o întârziere.
După cum bine ştiţi se închide anul bugetar pentru decembrie pe 3 – 4 ianuarie 2023, atunci sunt deschise conturile şi sunt făcute plăţile aferente”, a declarat șeful de la Muncă.