60 de autospeciale noi au intrat în dotarea Poliţiei Române, pentru a fi folosite în perioada în care România va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, în primele şase luni ale anului viitor.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, aceste vehicule fac parte din al doilea program de înzestrare cu mijloace auto desfăşurat de Ministerul de Interne, iar achiziţia a fost făcută din fondurile proprii. La începutul lunii iunie, Poliţia Română a recepţionat aproape 500 de autospeciale noi Dacia Logan şi Dacia Duster, care au ajuns în posturile şi secţiile de poliţie rurală, dar şi la Brigada Rutieră. Rador