Serghei Riabkov, un înalt diplomat din Rusia, a lansat un avertisment cu privire la tensiunile dintre Moscova și NATO. El a comparat situația actuală cu cea din 1962, când lumea trece prin criza rachetelor cubaneze.
Tensiunile dintre Rusia și NATO sunt periculos de mari
Riabkov subliniază că actuala confruntare dintre Moscova și Occident cu privire la Ucraina este fără precedent în istorie. Mai mult, orice greşeală ar putea duce la catastrofă, spune el.
Amintim că războiul din Ucraina, care durează de 2 ani şi jumătate, este cel mai mare război terestru din Europa de la al Doilea Război Mondial.
Totodată, a rezultat în tensiuni periculos de mari între Moscova și NATO. Oficialii ruşi susțin că acesta intră în cea mai periculoasă fază de până acum.
Pericolul unei ciocniri armate între puterile nucleare nu ar trebui subestimat
Anterior, diplomații ruşi au invocat comparaţii cu criza din 1962. Se consideră că superputerile Războiului Rece au fost cel mai aproape de un război nuclear intenţionat după ce Moscova a amplasat în secret rachete în Cuba.
Totuși, ministrul adjunct de Externe, Serghei Riabkov, a declarat reporterilor că ceea ce se întâmplă în momentul de față „nu are seamăn în trecut”.
De asemenea, Riabkov a declarat reporterilor la Moscova că pericolul unei ciocniri armate între puterile nucleare nu ar trebui subestimat. El este cel care se ocupă de controlul armelor şi relaţiile cu America de Nord.
„Ne mişcăm pe un tărâm militar şi politic neexplorat”, a spus Serghei Riabkov.
De asemenea, Riabkov a avertizat că o greşeală în conjunctura actuală ar putea duce la un dezastru. În acest context, s-a întrebat dacă cei din Occident sunt capabili sau nu să „evalueze în mod sensibil consecinţele cursului pe care îl urmează”.
Moscova a lansat mai multe avertisment către SUA
Amintim că Moscova a lansat mai multe avertismente către SUA şi aliaţii săi în ultimele săptămâni. Rusia va considera că este vorba despre o escaladare majoră dacă aceștia dau permisiunea Ucrainei să lovească teritoriul rus cu rachete furnizate de Occident.
Volodimir Zelenski cere acest lucru de mai multe luni. Preşedintele ucrainean vrea permisiunea să tragă cu rachete occidentale, inclusiv ATACMS americane cu rază lungă de acţiune, adânc în teritoriul Rusiei.