Certificatul Verde va putea fi obținut și cu teste antigen? S-ar putea întâmpla până la finalul anului

Ministrul Sănătăţii ar urma să prezinte în şedinţa de Guvern de vineri, 17 decembrie, o primă variantă a legii care prevede introducerea Certificatului Verde profesional, scrie news.ro

Așadar, documentul ar urma să prevadă şi posibilitatea testării cu teste antigen. Alexandru Rafila susţine că varianta este prevăzută şi în documentele Comisiei Europene. Totodată, proiectul de lege pregătit de Rafila prevede că vaccinaţii vor avea la dispoziţie 15 teste decontate de stat. Totuși, acestea nu se vor oferi fizic, ci sub forma unor vouchere în format electronic cu care angajatul se va putea adresa oricărui laborator, farmacii sau medicului de familie, potrivit sursei menționate.

Trebuie menționat că valoarea voucherelor nu a fost însă stabilită iar Ministerului Finanţelor nu a explicat dacă există bani în buget pentru măsura respectivă.

Certificatul Verde profesional ar putea fi adoptat până la finalul anului

De asemenea, Alexandru Rafila a vorbit luni despre Certificatul Verde şi a precizat că nu înţelege de ce liberalii nu doresc includerea testării antigen în acesta, deoarece acest tip de testare este prevăzut chiar în documentele Comisiei Europene, spune social democratul.

„Am înţeles că nu se acceptă testarea pe bază de antigen. Sincer să vă spun, nu ştiu de ce. Chiar am verificat documentele Comisiei Europene şi testarea PCR este valabilă 72 de ore, iar pentru statele care adoptă şi testarea antigen este valabilă 48 de ore”, a declarat Alexandru Rafila.

Adevărul despre Certificatul Verde

Alexandru Rafila a precizat și că în momentul de față „este o dezbatere legată de numărul de teste gratuite”. De asemenea, ministrul Sănătății a precizat că liberalii nu doresc includerea în certificat a testelor antigen.

„Am înţeles că nu acceptă testarea pe bază de antigen. Sincer să vă spun, nu ştiu de ce. Chiar am verificat documentele Comisiei Europene şi testarea PCR este valabilă 72 de ore, iar pentru statele care adoptă şi testarea antigen este valabilă 48 de ore”, a mai declarat Rafila.

Potrivit ministrului, testarea nu se poate face „cu orice tip de test”, dar există numeroase teste aprobate care ar putea fi folosite.

„Am făcut demersuri încât orice medic de familie sau farmacie – şi cred că se încheie săptămâna asta această operaţiune – care face un test rapid poate sa-l introducă în platformă”, a mai explicat Alexandru Rafila.