Elena Udrea trece prin momente fără precedent. Fostul ministru al Turismului a fost condamnat la închisoare, iar la momentul actual se află în Bulgaria. În tot acest timp, apar noi detalii despre pregătirile care s-au făcut deja.
În timp ce Elena Udrea se luptă cu judecătorii din Bulgaria, informații fără precedent ies la iveală. Surse judiciare au vorbit pentru stiriperuse.ro, despre ”pregătirile” care au fost deja făcute la penitenciarul de femei Târgșor.
Mai exact, potrivit surselor citate, în urmă cu o săptămână, camera în care ar urma să fie încarcerată Elena Udrea a fost pusă la punct din toate punctele de vedere. Patru deținute și-ar fi dat interesul astfel încât camera să fie văruită și să arate impecabil.
În ceea ce privește dotările acesteia, sursele citate susțin că Elena Udrea ar putea locui într-o cameră destul de mare, spre deosebire de altele, care are doar patru paturi, gratii dispuse rar, dar și gresie pe jos, camera fiind mai izolată față de restul.
Referitor la motivele pentru care această cameră a fost pregătită, sursele judiciare susțin că există deja zvonuri la nivelul penitenciarului, conform cărora Elena Udrea ar putea să fie încarcerată singură în această cameră.
Elena Udrea, despre închisoarea din România
De cealaltă parte însă, în timp ce penitenciarul se pregătește, Elena Udrea luptă în Bulgaria, unde judecătorii analizează crearea de extrădare către România. Fostul ministru susține că pentru ea, condițiile de detenție din penitenciarele românești ar fi ”dezastruoase”. Pe de altă parte, sursele citate susțin că Elena Udrea ar beneficia de cele mai bune condiții în cazul în care ar fi încarcerată.
Amintim faptul că săptămâna trecută, pe 14 aprilie, Ministerul Justiției din România a primit cererea autorităţilor judiciare de executare din Bulgaria cu privire la condițiile de detenție de care ar beneficia Elena Udrea în cazul predării către România.
Sursa citată menționa într-un comunicat transmis ulterior că acordă constant asistență, atât în cazul autorităților străine cât și române care sunt implicate în procedurile de executare a mandatelor europene de arestare.
Totodată, Ministerul mai sublinia și faptul că este deschis și disponibil în acest caz, astfel încât să fie soluționat din punct de vedere legal.
Ce spune Ministerul Justiției
„Cererea a fost înaintată de îndată Administrației Naționale a Penitenciarelor, în vederea soluționării. Administrația Națională a Penitenciarelor va transmite documentul finalizat către Ministerul Justiției care, conform legii, îl va înainta Tribunalului București, ca instanță emitentă a mandatului european de arestare (MEA). Tribunalul București îl va comunica ulterior autorităților bulgare, asigurând și traducerea acestuia.
Ministerul Justiţiei acordă constant asistență tuturor autorităților române şi străine implicate în procedurile de executare a mandatelor europene de arestare, care solicită sprijinul, în limitele competențelor acordate de lege şi cu respectarea deplină a independenței organelor judiciare.
Ministerul Justiţiei manifestă deplină deschidere şi disponibilitate şi în acest caz, cu garanția respectării rolului conferit de lege şi de legislaţia unională aplicabilă”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției.
Decizia luată în Bulgaria
De cealaltă parte, în Bulgaria, Curtea de Apel din Sofia a decis ca Elena Udrea să rămână în arest preventiv până la momentul în care se va lua o decizie în procesul privind predarea în baza mandatului european de arestare.
Menționăm faptul că fostul ministru a avut mai multe încercări prin care și-a dorit să îi convingă pe magistrați să o aresteze la domiciliu. Ea declara că este bolnavă și și-a închiriat inclusiv o locuință în Bulgaria în acest sens. Totodată, ea mai menționa și condițiile improprii din penitenciarele din România pentru a-i convinge pe magistrații bulgari să nu o trimită înapoi în țară.
Marți însă, Tribunalul districtual din Blagoevgrad (sud-vestul Bulgariei) a aprobat predarea fostului ministru român al turismului către autorităţile române și a fost pus în executare mandatul de arestare european emis de o instanţă din Bucureşti pe 7 aprilie, a indicat tribunalul bulgar într-un comunicat, transmite BTA.
Pe de altă parte, hotărârea poate fi contestată în termen de cinci zile la Curtea de Apel din Sofia, scrie Agerpres.