Emoționantul moment s-a petrecut la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, în seara de 18 februarie. Florin Piersic a fost acolo ca acasă.
La finalul piesei, actorul le-a oferit actorilor de pe scenă un buchet de flori și primind, la rândul său, un omagiu plin de căldură din partea spectatorilor. Întreaga sală l-a aplaudat pe maestru. Un gest de respect și admirație pentru o viață dedicată scenei.

Clipe grele pentru Florin Piersic în ultimele luni de zile
Anul trecut, actorul a fost internat în stare gravă la Institutul Inimii din Cluj-Napoca. Culmea, din cauza unei infecții severe pornite de la o proteză de la genunchi.
Pentru că starea s-a agravat, el a fost transferat la un spital din Capitală. Aici a fost operat pentru înlocuirea protezei infectate. Au urmat luni bune de tratament și recuperare. De altfel, Florin a rămas sub supraveghere medicală atentă. Și, de la operație a evitat să mai apară în spațiul public.
Piersic, o figură emblematică
Piersic a transformat fiecare rol într-o poveste memorabilă, cucerind publicul cu naturalețea și energia sa inepuizabilă.
Florin Piersic este un simbol al artei teatrale și cinematografice românești. Interpretările sale pline de pasiune în roluri precum Harap Alb, Mărgelatu sau Ion din „Pădurea spânzuraților” l-au transformat într-o figură emblematică a culturii noastre. Generații întregi au crescut admirându-l pe scenă la teatru sau în filmele de referință care au marcat cinematografia românească.
Actorul este „Cetățean de Onoare” al mai multor orașe din țară, iar un cinematograf din Cluj-Napoca îi poartă numele. În anul 2002, a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, o recunoaștere a carierei sale impresionante.
Carieră de răsunet
Florin Piersic, unul dintre cei mai îndrăgiți actori ai României, s-a născut din părinți bucovineni: mama sa, Vera Piersic, provenea din Valea Seacă. Tatăl, Ștefan Piersic, medic veterinar, era originar din Corlata.
Copilăria și-a petrecut-o în Corlata, Pojorâta, Cajvana și Cernăuți, urmând apoi Liceul de Băieți nr. 3 din Cluj (astăzi Colegiul Național Emil Racoviță). Talentul său a fost descoperit de actrița și regizoarea Elena Negreanu.
Absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București (promoția 1957), Piersic a debutat pe scena Teatrului Național din București în 1959, obținând rolul principal în „Discipolul diavolului”. Au urmat spectacole memorabile precum Tragedia optimistă, Oameni și șoareci și Orfeu în Infern, care au evidențiat naturalețea și geniul său actoricesc.