Maria Dragomiroiu poate spune că are o viață nelipsită de grijă. Interpreta de muzică populară este cunoscută de toată lumea, iar pe plan sentimental o duce la fel de bine, căci are o familie care îi este mereu alături, indiferent de ce s-ar întâmpla.

Viața artistei nu a fost mereu roz, ea trecând printr-o despărțire dureroasă în urmă cu mai mulți ani. Din fericire, artista a putut trece peste, iar acum se bucură din plin de familia frumoasă pe care o are.

Maria Dragomiroiu are doi copii

Interpreta de muzică populară care a împlinit vârsta de 68 de ani pe 11 iulie și-a dorit foarte mult să aibă copii. Maria Dragomiroiu a devenit mamă la vârsta de 22 de ani, iar un an mai târziu a născut și cel de-al doilea copil.

La vremea aceea, artista încă nu avea o carieră în muzică, iar din acest motiv a fost nevoită să facă mai multe sacrificii pentru ca celor mici să le fie bine.

Timpul a trecut și lucrurile s-au schimbat, iar acum cei doi copii ai Mariei Dragomiroiu au 44 și 45 de ani. Ileana și Mircea nu au vrut să urmeze drumul mamei lor, așa că activează acum în domenii complet diferite.

În timp ce Ileana este profesor universitar, Mircea activează ca inginer de sunet.

Interpreta de muzică populară nu a intervenit în pasiunile copiilor ei, ci i-a lăsat să își aleagă singuri cariera potrivită pentru ei.

Familia cântăreței este mare

Maria Dragomiroiu are o familie numeroasă și se bucură și de dragostea pe care i-o oferă cei patru nepoți ai ei. Este vorba despre trei fete în vârstă de 18, 14 și 13 ani și despre un băiețel.

Ambii copii ai artistei o duc bine în viață – ei au cariere minunate și familii la fel de minunate. Ei au avut de la cine să învețe având în vedere că Maria Dragomiroiu și soțul ei Bebe Mihu au o relație ca desprinsă din povești.

Cei doi se înțeleg de minune cu nepoții lor și deseori petrec timpul împreună.

De altfel, Maria Dragomiroiu declara la un moment dat într-un interviu că îi este foarte greu atunci când soțul ei este plecat de acasă.