Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a vorbit și el despre pașapoartele de vaccinare, susținând că nu se poate pronunța pe acest aspect. Ministrul a mai precizat că va trebui să așteptăm până când Uniunea Europeană va lua o decizie în acest sens.
Ministrul de Externe a precizat că există discuții la nivel european pe acest subiect și că nu se poate pronunța, momentan, cu privire la pașapoartele de vaccinare.
„Nu îmi dau cu părerea personal. Nu mă pronunţ pe aceste aspecte. Aţi văzut că se discută la nivel european. Până când nu va exista o poziţie la nivel european, omologată, va trebui să aşteptăm”, a spus Aurescu.
Bogdan Aurescu a mai precizat că ministerul pe care-l conduce se ocupă de aspectele care țin de asigurarea culoarelor verzi și de asigurarea circulației neîntrerupte a persoanelor, bunurilor și serviciilor.
„Noi ne ocupăm de aspectele care ţin de asigurarea acelor culoare verzi şi de asigurarea circulaţiei neîntrerupte a persoanelor şi a bunurilor şi serviciilor. Aceste aspecte se discută în formatele care sunt relevante pentru ministerele Sănătăţii din Uniunea Europeană”, a adăugat ministrul.
Klaus Iohannis susține un astfel de document pentru scopuri medicale
Preşedintele Klaus Iohannis a participat la reuniunea extraordinară a Consiliului European, organizată joi şi vineri prin videoconferinţă. Șeful statului a subliniat în timpul discuțiilor faptul că certificatul de vaccinare ar trebui utilizat pentru scopuri medicale.
“Referitor la certificatele de vaccinare, preşedintele României s-a pronunţat pentru o abordare coordonată şi unitară la nivel european, susţinând că certificatul de vaccinare ar trebui utilizat pentru scopuri medicale, iar procesul de identificare a elementelor tehnice pe care să le conţină un certificat la nivel european va trebui să continue”, informează Administraţia Prezidenţială.
În ceea ce privește restul discuțiilor purtate în Consiliul European, se pare că acestea au vizat coordonarea Uniunii Europene (UE) în contextul pandemiei de COVID-19 şi acţiunea în domeniul sănătăţii, cu accent pe lecţiile învăţate din criza curentă, consolidarea rezilienţei UE în domeniul sănătăţii şi al managementului crizelor, în perspectiva creării unei Uniuni a Sănătăţii, precum şi aspecte privind cooperarea internaţională în domeniu. Liderii europeni au discutat, de asemenea, aspecte legate de securitate şi apărare, cu accent pe cooperarea în domeniu la nivelul UE şi complementaritatea cu demersurile de la nivel internaţional, precum şi aspecte privind Vecinătatea Sudică a Uniunii.