Pensia privată obligatorie reprezintă o contribuție care se retrage lunar din salariile angajaților către un fond privat de pensii private. Peste 7,9 milioane de români contribuie în prezent la Pilonul 2 de pensii, iar mulți dintre aceștia nu știu către ce fond de investiții cotizează.
Despre pensia privată obligatorie. Aflați câți bani ați acumulat până acum și cum sunt investiți aceștia
Pensiile administrate privat, Pilonul II sau „pensiile private obligatorii” se caracterizează prin direcţionarea unei cote din salariu, plătită obligatoriu lunar, către fonduri de pensii administrate privat. Practic, în fiecare lună, atunci când îți primești salariul, un procent de 3,75% din venitul salarial brut se direcționează către pensia administrată privat.
În România există 7 administratori care gestionează câte un fond de pensii private. NN este administratorul care gestionează fondul de investiții cu cei mai mulți cotizanți din România, ajungând la un număr de peste 2 milioane de români.
Al doilea administrator este Allianz Țiriac, care administrează fondul de pensii AZT Viitorul tău, cu un număr de 1,6 milioane de români. Compania Metropolitan Life administrează fondul de pensii cu același nume (1,09 milion de români), fiind urmați de Aegon, care administrează fondul Vital, care însumează un număr de aproximativ 1 milion de persoane. Restul românilor angajați contribuie la fondurile de pensii Aripi, administrat de Generali, fondul de pensii BCR, administrat de BCR și fondul de pensii BRD, administrat de BRD Pensii.
Este important de știut că, la momentul angajării, dacă nu alegi singur un fond de investiții, această alegere va fi aleatorie. Salariaţii cu vârsta de până în 35 de ani care nu îşi aleg un fond de pensii administrat privat vor fi repartizaţi automat şi aleatoriu către un astfel de fond, conform ASF.
Pensia privată obligatorie: Care este metoda prin care poți verifica ce fond de investiții contribui lunar?
Românii care nu știu la ce fond de pensii private fac contribuții pot afla această informație accesând website-ul Autorității de Supraveghere Financiară, la acest LINK. După completarea unui formular simplu (nume, prenume, CNP și telefon), în termen de 10 zile vei fi contactat de către administratorul fondului de pensii la care ești participant, adică acolo unde cotizezi cu banii din salariu.
După ce ai făcut acest lucru, poți crea un cont pe site-ul fondului de investiții la care contribui pentru a vedea câți bani ai acumulat până acum, dar și care este contribuția ta lunară din salariul brut.
Banii din aceste fonduri aparțin în continuare celor care au făcut contribuții, însă ei nu pot fi accesați până la vârsta pensionării. Dacă, din diverse motive, o perioadă de timp nu mai ești angajat, banii din cont nu se pierd, ei rămânând în continuare pe numele tău, iar valoarea acestora crește în funcție de cât de bine investește fondul respectivele sume. În schimb, în contul tău nu se vor mai acumula lunar bani din contribuții, din moment ce nu mai ești angajat legal.
Recomandările economiștilor din această perioadă au fost să nu îți ții banii la saltea, deoarece inflația ridicată le va reduce valoarea. În acest caz, trebuie să ne gândim și în ce mod își plasează banii fondurile de pensii pentru a ști cât de siguri sunt banii pe care îi cotizăm lunar.
Majoritatea fondurilor de pensie își investesc banii în titluri de stat, mai exact 62,3%
Conform datelor furnizate de Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România, majoritatea fondurilor de pensie își investesc banii în titluri de stat, mai exact 62,3%. Celelalte fonduri sunt investite în acțiuni pe bursă, obligațiuni, fonduri mutuale și depozite bancare. Majoritatea acestor tipuri de instrumente financiare sunt considerate sigure, iar titlurile de stat oferă unele dintre cele mai bune dobânzi de pe piață.
„Prin lege, fondurile de pensii private nu pot declara faliment. Separarea strictă a banilor între fondul de pensii și administratorul fondului de pensii face ca fondurile de pensii sa nu poata întâmpină dificultăți financiare. Riscul există, în mod teoretic, doar pentru administratori. Chiar și dacă apare situația în care un administrator are dificultăți și nu mai poate gestiona în bune condiții fondul de pensii, intervine procedura de administrare specială, prin care fondul său este transferat către alți administratori, cu rezultate bune în administrare”, conform paginii Asociației pentru Pensii Administrate Privat din România.