Noi detalii în ceea ce privește pensiile din România! Ministrul Muncii a vorbit despre prevederile din PNRR în acest sens, mai exact despre procentul din PIB privind pensiile. Ce precizări a făcut Marius Budăi?
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit despre procentul din PIB privind pensiile și despre negocierea acestuia la Bruxelles. El a precizat că în niciun alt PNRR nu există un astfel de plafon și nici în legislația altor state ale Uniunii Europene.
Nu există niciun fel de plafonare în alte state
„Trebuie să știm cu toții că nu există, am verificat foarte atent legislația tuturor statelor membre UE, nu există niciun fel de plafonare. Nu există niciun fel de plafonare, mai mult, nici în PNRR-urile altor state nu există astfel de plafonări.
Trebuie să legi această plafonare, dacă totuși vrei să ai una, de o analiză de impact bine întocmită, ori la scrierea acestui PNRR la secret, descoperim tot felul de probleme. Nu există niciun fel de analiză, niciun fel de explicație. Eu când am avut onoarea să ajung la Ministerul Muncii, primul document pe care l-am solicitat, am cerut să mi se dea justificarea acestui fapt, nu s-a găsit o asemenea justificare.
Primul impediment e că tot în PNRR s-a scris că trebuie să rezolvăm inechitățile din sistem. Însă inechitățile din sistem se rezolva în doi pași, existența unui act normativ, noi l-am avut, al doilea e impactul bugetar, ori impactul bugetar este imposibil să rezolvi o asemenea problema când noi deja cu toate cheltuielilor suntem la 9.3%”, a explicat Marius Budăi la Realitatea PLUS.
Nu promite o majorare a pensiilor
În ceea ce privește o posibilă majorare a pensiilor în acest an, oficialul de la Muncă a precizat că nu dorește să promită acest lucru pentru a nu aduce „speranțe pe care să nu le putem îndeplini”.
„Nu vrem să aducem speranțe pe care să nu le putem îndeplini. Am spus foarte clar, grijă noastră principala e să ducem programele la bun sfârșit, să ducem programul sprijin pentru România la sfârșit, cardurile de alimente, suntem atenți la evoluția cifrelor.
Eu în viață mea nu o să-mi permit să aduc vreo speranța seniorilor României pe care să nu o pot respectă”, a mai explicat ministrul.
Ce se întâmplă cu pensiile speciale
Anterior, ministrul Muncii spunea că va vorbi la Bruxelles și despre propunerile pentru reforma pensiilor speciale, iar varianta agreată va fi discutată apoi în Parlament.
„Planul guvernului este clar (…) , trebuie să stabilim modalitatea în care proiectul să fie îndeplinit. Nu e vorba de tăieri, e vorba de a rezolva jalonul aşa cum scrie acolo. Practic, eu sunt un integrator aici, miniştrii de linie vin cu propunerile.
Practic, noi discutăm de a face ca sistemul să nu mai poată să fie abuzat: să fie vechimea minimă din sistem aliniată, înseamnă creşterea vârstei de pensionare de la 60 la 65 de ani şi înseamnă că nu există posibilitatea să se cupleze mai multe pensii în acest sistem, de indemnizații și pensii stabilite în baza unor legi și plătite în baza unor legi speciale.
Și mai mult de atât, înseamnă că nicio pensie să nu depășească venitul avut în activitate în procente. Eu am încredere în ce spune Marcel Ciolacu, președintele meu de partid. Facem în așa fel încât jalonul să fie îndeplinit și PNRR să nu fie pus în pericol din cauza acestui Jalon.”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi.