Anunțul serii pentru cei cu pensii de până în 1.500 de lei! Vestea venită chiar de la Guvern

Sursa: capital.ro

Pensionarii care au un venit lunar sub 1.500 de lei beneficiază de voucherele pentru alimente în valoare de 250 de lei, însă, până acum, nu au intrat toți în posesia acestor tichete sociale. Din acest motiv, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a explicat când vor primi toți românii banii.

91.000 de pensionari își vor primi banii mai târziu

Din totalul de 2,5 milioane de persoane eligibile să primească voucherele pentru alimente în valoare de 250 de lei, 91.000 de pensionari își vor primi banii mai târziu. Unii dintre ei ori nu au fost găsiţi la domiciliu ori instituțiile statului au făcut anumite erori, de aceea, acești oameni își vor primi banii abia în a doua jumătate a lunii septembrie.

„Vin cu un anunț important pentru cei 2,4 milioane de români care au primit carduri sociale prin programul #SprijinPentruRomânia. Am efectuat astăzi plățile pentru a doua tranșă, mai repede decât anunțasem inițial, astfel că de săptămâna viitoare beneficiarii vor putea folosi ajutorul pentru alimente și mese calde.

Atenție, plata s-a efectuat pentru beneficiarii intrați în posesia cardurilor. Zilele acestea ne coordonăm cu reprezentanții emitenților de carduri și ai Companiei Naţionale Poşta Română pentru ca și noii beneficiari eligibili să obțină cardurile cât mai repede posibil. În continuare, până la jumătatea lunii septembrie se vor emite și distribui cardurile pentru categoriile de beneficiari care au devenit eligibili după momentul acordării primei tranșe sau care au fost omiși inițial.

Potrivit listelor furnizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, vorbim de aproximativ 91.000 de persoane. Pentru aceștia, încărcarea se va face în a doua parte a lunii septembrie. Valoarea totală a tranșei II se ridică la aproape 600 milioane de lei, #banieuropeni pentru siguranța alimentară a românilor. După cum știți, oferim 1.000 de lei pentru fiecare beneficiar eligibil, în IV tranșe a câte 250 de lei. Mai departe, purtăm discuții cu reprezentanții European Commission pentru ca programul să fie prelungit până în 2027.

În final, apelez la responsabilitatea beneficiarilor că sprijinul va fi folosit în scopul pentru care este acordat, adică să cumpere mâncare, nu alcool sau tutun, pentru a nu fi obligați să mai blocăm carduri”, a scris, vineri seară, Marcel Boloș pe contul său de Facebook.

Nu folosiți voucherele pentru alimente pe alte produse! Veți fi amendați imediat

Dacă o persoană fizică solicită numerar în schimbul voucherelor pentru alimente, ea va fi sancționată cu o amendă cuprinsă între 7.650 de lei și 10.200 de lei (3-4 puncte-amendă).

Atenție! Chiar și unitățile care emit aceste vouchere pentru alimente sau magazinele/cantinele unde se pot folosi aceste tichete sociale pot fi amendate. De exemplu, dacă cineva oferă bani în schimbul voucherelor pentru alimente, riscă să fie sancționat cu o amendă cuprinse între 7.650 de lei și 10.200 de lei.

În plus, magazinele alimentare și cantinele riscă să fie sancționate cu amenzi cuprinse între 10.200 de lei și 17.850 de lei (4-7 puncte-amendă) dacă acceptă vouchere pentru alimente de la persoane străine, ci nu de la omul căruia îi aparțin.