Anunțul serii pentru Simona Halep! Antrenorul Soranei Cîrsta a luat cuvântul și a vorbit despre scandalul de dopaj în care este implicată jucătoarea de tenis. Iată ce a spus antrenorul adversarei sale despre ea.
Thomas Johansson, antrenorul de tenis al Soranei Cîrstea, îi ia apărarea Simonei Halep
Thomas Johansson, antrenorul de tenis al Soranei Cîrstea, a vorbit sâmbătă, 29 aprilie 2023, despre scandalul de dopaj în care este implicată Simona Halep, mărturisind că își dorește să o vadă curând pe terenul de tenis pentru că este „o jucătoare uimitoare” și „o fată drăguță”.
„Simona este o jucătoare uimitoare şi o fată drăguţă. Ea a fost foarte bună, a avut rezultate extraordinare, una dintre jucătoarele puternice când era în top. Ce pot spune este că, bineînţeles, ne dorim să revină. E o jucătoare atât de bună şi sper că toate lucrurile se vor rezolva curând.
A avut rezultate foarte bune, în special pe zgură. Pot spune că am lipsit de pe teren 14 luni din cauza unei accidentări şi mi-a lipsit tenisul în fiecare zi. Cred că este acelaşi lucru pentru Simona. Sper că va reveni pe teren”, a declarat, sâmbătă, Thomas Johansson, relatează Antena 3 CNN.
Federaţia Internaţională de Tenis nu este implicată în judecarea cazului Simonei Halep
Cu o zi în urmă, Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a anunțat, prin intermediul rețelor sociale, că nu este implicată în judecarea cazului Simonei Halep, Programul Antidoping în Tenis fiind condus şi aplicat de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).
„ITF nu are nicio implicare în desfăşurarea acestui caz deoarece Programul Antidoping în Tenis este condus şi aplicat de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), în numele ATP, WTA, ITF şi al turneelor de Grand Slam”, este mesajul postat, vineri, pe contul de Twitter al instituției respective.
La rândul ei, Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a reamintit că procedura este „în curs” în acest caz, în conformitate cu Codul Antidoping Mondial, relatează agenția de presă Reuters.
Informațiile au apărut în presa internațională la scurt timp după ce Simona Halep a vorbit despre scandalul de dopaj în care este implicată, acuzând Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) că i-a respins dovezile.
„Am trimis dovezile la ITF, însă ei le-au respins. Le-am trimis în decembrie, când am început să-mi pregătesc apărarea. ITF le-a respins. Întrucât ITF le-a negat, singura șansă de a fi soluționat acest caz era să merg la tribunal pentru a avea o audiere despre cazul meu și să prezint toate dovezile că testul meu pozitiv a fost contaminat.
Audierea din 28 februarie nu a avut loc, deoarece ITF a solicitat mai mult timp pentru a face teste suplimentare. Audierea a fost amânată pentru 24 martie. Apoi, ITF a cerut ca audierea din 24 martie să fie anulată.
Nu am fost de acord cu asta pentru că, după cum spune regula, un jucător care este suspendat provizoriu are dreptul să obțină o audiere rapidă. Totul durează atât de mult. Am cerut ITF să-mi ridice sancțiunea pentru a putea juca, dar au refuzat”, a explicat sportiva din România.