Zelenski, mesaj urgent pentru G7: Trebuie împreună, după război, să ne refacem statul

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a solicitat Grupului celor Șapte (G7) să creeze un sistem special de securitate pentru țara sa. Conform spuselor sale, crearea unui nou sistem de garanții de securitate pentru Ucraina poate opri agresiunile militare ruse într-o singură zi.

„Cred că putem face din G7 nu doar un G7, ci un G7 de menținere a păcii. De ce este nevoie pentru asta? În primul rând, înăspriți săptămânal sancțiunile împotriva agresiunii ruse. Până când aceasta se oprește și ne readuce pacea.

În al doilea rând, luați parte la creare unui nou sistem de garanții de securitate pentru Ucraina și regiunea noastră. Garanții reale, eficiente care pot opri orice agresor în 24 de ore. Am propus crearea unei astfel de asociații U24. De asta are cu adevărat nevoie lumea”, a spus Volodimir Zelenski într-un mesaj video.

„Lumea are nevoie de noi alianțe eficiente”

De asemenea, noul sistem de securitate ar putea ajuta țările europene care se confruntă cu dezastre naturale, refugiați de război sau criză alimentară.

„Lumea are nevoie de noi alianțe eficiente, de noi garanții eficiente”, a adăugat președintele ucrainean.

Spre final, acesta a cerut Grupului celor Șapte (G7) să ofere un sprijin financiar Guvernului de la Kiev ca să reconstruiască Ucraina după război.

„Trebuie împreună, cât mai repede posibil, după război, să ne refacem statul, să construim orașe, să restabilim viața economică, să întoarcem oamenii.

Vă invit să participați la acest proiect de restaurare. Sunt sigur că acest lucru va fi în interesul nostru comun”, a declarat Volodimir Zelenski.

Amintim că joi, 24 martie, autoritățile americane au transmis că sunt gata „să primească până la 100.000 de ucraineni şi alte persoane care fug de agresiunea Rusiei”, se menţionează într-un comunicat de presă al Casei Albe.

SUA, ajutor umanitar de peste 1 miliard de dolari pentru Ucraina

În plus, Washington va debloca „peste un miliard de dolari în finanţări suplimentare” destinate ajutorului umanitar pentru Ucraina, dar şi pentru a combate „impactul grav” al conflictului militar în alte state, precum „creşterea netă a insecurităţii alimentare”.

De altfel, Statele Unite ale Americii lansează „iniţiativa pentru rezilienţă democratică europeană” cu o finanţare de 320 de milioane de dolari pentru a susţine libertatea presei, rezistenţa socială şi drepturile omului în Ucraina şi în ţările europene vecine, transmite Agerpres.

De asemenea, marți, 22 martie, Consiliul European a transmis că oficialii europeni pregătesc „un fond fiduciar de solidaritate cu Ucraina” pentru a ajuta țara est-europeană să-și revină rapid după războiul cu Rusia.

UE a creat un fond special pentru reconstrucția Ucrainei

„Având în vedere distrugerile şi pierderile enorme suferite de Ucraina în urma agresiunii militare a Rusiei, Uniunea Europeană este determinată să susţină guvernul ucrainean pentru a răspunde nevoilor sale imediate şi, odată ce agresiunea rusă va fi încetat, pentru reconstrucţia unei Ucraine democratice.

În acest scop, Consiliul European convine să fie creat un fond fiduciar de solidaritate cu Ucraina şi solicită ca pregătirile să înceapă fără întârziere. Conferinţe internaţionale pentru strângerea de fonduri în cadrul Fondului fiduciar de solidaritate cu Ucraina”, a declarat un oficial european, sub protecția anonimatului, pentru AFP.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a vorbit despre inițiativa respectivă de vineri, 18 martie, după o discuţie oficială cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Acest fond fiduciar „ar contribui la furnizarea de servicii de bază şi ar răspunde nevoilor imediate ale cetăţenilor” ucraineni şi „ar oferi lichidităţi pentru susţinerea continuă a autorităţilor şi, pe termen mai lung, ar servi drept coloană vertebrală a reconstrucţiei” Ucrainei, a explicat Charles Michel.