În prezent, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii se află sub atenta supraveghere a medicilor. Toți cei patru copii ai ei sunt alături de ea. Profund îngrijorat pentru suverana sa, Arhiepiscopul de Canterbury a anunțat că se roagă pentru sănătatea ei. De altfel, și alți politicieni importanți din Marea Britanie au spus că se roagă pentru sănătatea Reginei.
Arhiepiscopul de Canterbury se roagă pentru sănătatea Reginei Elisabeta a II-a
În prezent, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii se află sub atenta supraveghere a medicilor. Toți cei patru copii ai ei sunt alături de ea. În acest moment, copiii ei se află la Castelul Balmarol (Scoția).
Nepotul ei (Ducele de Cambridge) și Ducesa de Sussex se află în mijlocul unei vizite planificate în Marea Britanie, însă vor călători în Scoţia pentru a fi alături de Regina Elisabeta a II-a, a declarat purtătorul lor de cuvânt, relatează The Guardian.
Ducesa de Cambridge este acum la Windsor (Anglia), în timp ce Prinţul George, Prinţesa Charlotte şi Prinţul Louis sunt la şcoală, a transmis Palatul Kensington.
La auzul informațiilor trimise de Palatul Buckingham, Arhiepiscopul de Canterbury a a transmis Familiei Regale că se roagă pentru sănătatea suveranei sale.
„Rugăciunile mele şi rugăciunile oamenilor din (Biserica Angliei) şi din întreaga naţiune sunt alături de Majestatea Sa Regina astăzi. Fie ca prezenţa lui Dumnezeu să o întărească şi să o mângâie pe Majestatea Sa, familia ei şi pe cei care au grijă de ea la Balmoral”, a scris Justin Welby pe contul său de Twitter.
(Arhiepiscopul de Canterbury este cel mai important episcop al Angliei și liderul mondial al Bisericii Anglicane. Actualul arhiepiscop de Canterbury este Justin Welby.)
Fostul premier al Marii Britanii se roagă pentru sănătatea Reginei Elisabeta a II-a
Sir Edward Jonathan Davey, liderul liberal-democraţilor, a anunțat, totodată, că „rugăciunile întregii națiuni” sunt îndreptate spre suverană și spre Familia Regală a Marii Britanii.
„Gândurile şi rugăciunile întregii naţiuni sunt alături de Majestatea Sa Regina şi familia ei, deoarece cu toţii sperăm şi ne rugăm pentru recuperarea ei deplină”, a scris el pe contul său de Twitter.
La rândul său, Tony Blair, fostul premierul al Marii Britanii, a transmis urări de bine Familiei Regale.
„ Este profund îngrijorător să aud știrile de astăzi de la Palatul Buckingham. Gândurile și rugăciunile mele sunt alături de Majestatea Sa Regina și familia ei în acest moment îngrijorător.”, a scris acesta pe contul său de Twitter.