Lavrov: ”Nu plănuim să atacăm alte țări”
În cursul zilei de joi, ministrul de Externe al Rusiei a declarat că forțele ruse nu au atacat Ucraina și că Kremlinul nu plănuiește să atace alte țări.
”Nu plănuim să atacăm alte țări (…) Nu am atacat nici Ucraina”, a declarat Serghei Lavrov.
De asemenea, el a reiterat că Rusia a fost nevoită să desfășoare o operațiune militară specială în Ucraina cu scopul de a-și asigura propria securitate.
Ministrul rus de Externe a criticat livrările de arme către Ucraina, catalogându-le drept periculoase. Serghei Lavrov a adus în discuție și spitalul pediatric din Mariupol, cel are a fost bombardat de forțele ruse în cursul serii de miercuri. Oficialul rus spune că spitalul era o bază a naționaliștilor ucraineni.
În plus, oficialul rus a mai spus că țara sa este pregătită pentru discuții privind garanțiile de securitate pentru Ucraina, subliniind că Rusia ca ieși din criză cu o viziune împrospătată asupra lumii. El a mai spus că Rusia nu va mai avea iluzii în ceea ce privește Occidentul.
Negocierile nu au avut niciun rezultat
Cei doi miniștri de Externe s-au întâlnit în Antalya pentru a purta o nouă serie de negocieri, după ce cele din Belarus au fost neconcludente.
În urma discuțiilor care au ținut aproape o oră și jumătate, Dmitro Kuleba a declarat că nu s-au făcut progrese în vederea încetării focului, mai ales la Mariupol, deoarece ministrul rus de Externe nu și-a arătat sprijinul în acest sens.
”Am venit aici cu un scop umanitar, pentru a pleca de la întâlnire cu o decizie de a organiza un coridor umanitar către și dinspre Mariupol (…) Cea mai tragică situație este acum în orașul Mariupol, care a fost bombardat, lovit de artilerie”, a declarat ministrul ucrainean de Externe.
Ministrul Kuleba a spus că Rusia nu este dispusă să accepte o încetare a focului deoarece Kremlinul dorește o capitulare din partea Ucrainei, însă subliniază că ”nu este ceea ce vor obține. Ucraina este puternică, Ucraina luptă”.
”Sunt pregătit să continui acest angajament cu scopul de a pune capăt războiului din Ucraina, de a opri suferința civililor ucraineni și de a ne elibera teritoriile de sub ocupația rusă”, mai spune acesta.