Liderul Bisericii Ortodoxe ruse speră ca războiul din Ucraina să se termine cât mai repede

Declarația respectivă a venit după ce conducătorul Bisericii Ortodoxe ruse și-a exprimat anterior susținerea față de „operațiunea militară specială” a lui Vladimir Putin în Ucraina, lucru care a atras o reacție negativă din partea multor creștini, potrivit informațiilor transmise de afp.com

În cadrul zilei de sâmbătă, patriarhul Kiril a stropit cu apă sfinţită bucăţi de pâine de Paşte, cunoscută sub numele de „kulişi”, într-o slujbă specială organizată în exteriorul Catedralei Hristos Mântuitorul, la Moscova. Bucățile de pâine urmează să fie trimise în regiunea ucraineană Donbas.

„Fie ca Dumnezeu să le dea acest dar de Paşte ca ajutor celor care sunt implicaţi în acest conflict, să le potolească inimile, minţile şi sufletele, pentru ca acest război să se termine cât mai repede posibil şi ca pacea atât de aşteptată să domnească”, a acesta într-o rugăciune, conform sursei menționate.

De asemenea, Kiril a vorbit sâmbătă despre necesitatea unei reconcilieri, însă nu a pus în discuţie şi nu a criticat această campanie militară.

„Fie ca Domnul să reconcilieze mai întâi poporul nostru în Ucraina, în Donbas, unde sângele curge în continuare”, a spus patriarhul, care consideră că ruşii şi ucrainenii formează un singur popor.

Amintim că patriarhul Kiril este un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin. În acest context, conducătorul Bisericii Ortodoxe ruse a spus că susţine intervenţia militară din Ucraina. În urma declarației Biserica Ortodoxă a reacționat puternic și l-a criticat pe acesta pentru poziția exprimată.

Ucraina a înregistrat o victorie majoră

Amintim că autoritățile de la Kiev au anunțat în ziua de sâmbătă, 23 aprilie, o victorie masivă pentru trupele ucrainene. Trei sate aflate în apropiere de Harkov, al doilea oraş ca mărime al Ucrainei, au fost recucerite după mai multe eforturi.

Totuși, autoritățile de la Kiev au subliniat că luptele din Donbas şi sudul ţării continuă chiar și de sărbători, potrivit informațiilor transmise de sursa menționată.

„Forţele noastre armate ucrainene au reuşit o contraofensivă lansată ieri dimineaţă. După lupte crâncene, unităţile noastre au alungat trupele ruseşti din Bezruki, Slatina şi Prudianka”, a declarat Oleg Sinegubov, guvernatorul regiunii Harkov, într-un mesaj postat pe Telegram.