Mihai Constantin s-a născut într-o familie de artiști. Tatăl său a fost George Constantin, iar mama sa, mezzo-soprana Iulia Buciuceanu. Ajuns la vârsta de 58 de ani, nepotul regretatei Tamara Buciuceanu a interpretat de-a lungul anilor numeroase roluri.
Mihai Constantin a cunoscut celebritatea după ce i-a dat viață lui Ionică din Liceenii.
Este nepotul Tamarei Buciuceanu
Nu mulți știu însă că el este nepotul regretatei Tamara Buciuceanu. Acesta nu a avut copii, însă, unicul ei nepot este actorul Mihai Constantin, interpretul lui Ionică din pelicula „Liceenii”. Actorul și mătușa lui aveau o relație specială.
„Mătuşa mea e acum în vacanță la Bran, se simte bine cu sănătatea şi va reveni acasă peste o lună.
Mă bucur că fanii nu au uitat-o şi că se interesează de dânsa, mai ales că nu mai acordă interviuri de ceva vreme. Nu ştiu dacă plănuiește să se întoarcă din toamnă la teatru, vom vedea”, povestea Mihai Constantin, în 2017.
În acest moment, actorul are multe proiecte în desfășurare. El lucrează la unul dintre marile teatre ale României, respectiv la Teatrul Național București.
Aici joacă în mai multe piese importante, cum ar fi în Livada de vișini, O scrisoare pierdută, Orchestra Titanic, Regele Lear și Revizorul, alături de alți actori de renume din țara noastră.
Mihai Constantin are multe proiecte în desfășurare
Actorul a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1989, la clasa profesoarei Sanda Manu. De atunci și până în momentul de față actorul a avut foarte multă activitate și nu a dus lipsă de proiecte.
„Am trăit printre actori, printre cântăreți, toată copilăria mea m-am jucat în culisele Operei și ale teatrelor, dar nici prin cap nu mi-a trecut c-o să mă fac vreodată actor. Ideea asta mi-a venit mult mai târziu.
Nu a fost dintr-o mare dorință de a mă exprima pe scenă, ci pur și simplu pentru că mi-era frică să nu rămân pe dinafară. Nu eram obișnuit cu învățatul… Chestia asta – trebuie s-o iei de mic și să te obișnuiești cu ea.
Mi-era foarte greu să stau mult în fața lecțiilor, oboseam repede pentru că nu aveam exercițiul de a învăța”, spunea la un moment dat actorul Mihai Constantin pentru Ziarul Metropolis.