Marian Vanghelie a fost salvat de „erorile” SRI și amânări

Marian Vanghelie, fostul primar al Sectorului 5, a primit 11 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție. Decizia este nedefinitivă și se va prescrie în 2024, potrivit surselor judiciare citate de G4Media.

Prescrierea va viza cele mai importante acuzații. Acestea constau în în 9 infracțiuni de luare de mită care au termen general de prescripție de 10 ani. Mita despre care vorbește dosarul lui Vanghelie se ridică la peste 30 de milioane de euro.

„În perioada 2006 – 2014, inculpatul Vanghelie Marian-Daniel, în calitate de primar al Sectorului 5 din București, ajutat de inculpatul Niculae Mircea-Sorin și parțial de inculpata Ciocan Laura, a solicitat și primit de la inculpatul Dumitru Marin foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un „comision” de 20% din încasări)”, preciza DNA într-un comunicat din iulie 2015, de la începutul procesului lui Vanghelie.

Aceleași surse judiciare au precizat că ultimul act de corupție reținut în dosar ar fi avut loc în 2014. Totodată, termenul general de prescripție pentru luarea de mită este de 10 ani. Drept urmare, acuzațiile vor ajunge la termenul de prescripție în 2024. Totodată, celelalte acuzații (9 infracțiuni de abuz în serviciu și 7 infracțiuni de spălare de bani) au fost deja prescrise, ajutate de decizii ale CCR și ÎCCJ.

Cum de a ajuns Vanghelie în această situație fericită, dacă a fost trimis în instanță în urmă cu 8 ani?

Vanghelie a avut parte de un demers juridic norocos

Fostul primar a beneficiat de pe 27 septembrie 2023 de faptul că judecătorul Cătălin Toma Răileanu a fost detașat la CSM. Totodată, și de detașarea judecătoarei Anastasia Gargale de la Tribunalul București la Curtea de Apel București. Noii judecători, Alina Petronela Moșneagu și Cătălin Mircea Pavel, a amânat procesul până pe data de 31 octombrie până când dosarul va fi repartizat unui complet de continuitate, arată G4Media.

Sursele judiciare au anunțat că de fiecare dată, când se schimbă componența completului, procesul trebuie reluate de la zero. Acest lucru duce la amânări care, de această dată, au coincis cu împlinirea termenului de prescripție, 2024.

Mai mult, în dosarul lui Marian Vanghelie, au avut loc fenomene stranii legate de probarea interceptărilor telefonice și ambientale. În perioada 2018 și 2019, la Tribunal, precum și în 2022 și 2023, la Curtea de Apel București, instanța a solicitat informații de la SRI cu privire la contribuția lor în obținerea probelor, inclusiv interceptări telefonice și ambientale.

În cazul unei confirmări a implicării SRI în aceste probe, instanța era obligată să anuleze respectivele probe ca urmare a deciziei CCR din 2016 care a restricționat colaborarea dintre DNA și SRI, interzicând ofițerilor de informații să asiste procurorii în obținerea de probe. Lucru care s-a și întâmplat.