Recent, într-o postare pe pagina personală de socializare, Monica Anghel a declarat că este infectată cu noul coronavirus. Cântăreața a mărturisit că s-a vaccinat cu ambele doze împotriva SARS-CoV-2, dar cu toate acestea tot a fost confirmată pozitiv.
În cadrul unui interviu acordat pentru Antena Stars, artista susține că dacă nu era vaccinată probabil ar fi făcut o formă mult mai gravă de COVID. Totodată, ea a mai precizat că în prezent se află acasă, fiind monitorizată de medicul ei.
În ceea ce privește diagnosticul, Monica Anghel susține că în primă fază a crezut că este răcită, după un concert pe care l-a avut la Alba Iulia. Ea a mai adăugat că s-a gândit să facă un test rapid, iar după ce a primi rezultatul i-a contactat pe toți cei cu care a intrat în contact.
”Sunt pentru prima oară în această situație, am fost vaccinată cu cea de-a doua doză de vaccin pe data de 5 aprilie. Înțeleg că dacă nu aveam vaccinurile făcute ar fi fost o formă foarte gravă. Sunt acasă, totuși fiind acasă sunt monitorizată de medicul meu […].Eu am crezut că este o răceală pentru că săptămâna trecută am avut un concert la Alba-Iulia și a fost în aer liber, a plouat și m-am gândit că am răcit, doar că eu sunt un om foarte responsabil și am considerat să fac un test rapid. A ieșit pozitiv, din păcate.
Am luat legătura cu toți oamenii cu care am intrat în contact săptămâna trecută, din fericire toți au ieșit negativ”, a mărturisit Monica Anghel pentru Antena Stars.
Soțul Monicăi Anghel s-a mutat la mama artistei
Soțul ei în schimb locuiește cu mama ei în această perioadă pentru a-și desfășura activitățile, iar fiul lor locuiește cu ea, însă a fost testat, iar rezultatul este unul negativ și starea lui de sănătate este una foarte bună.
Ea a vorbit și despre simptomele pe care le are. Vedeta susține că tușește și se confruntă și cu o serie de dureri musculare, fără a simți însă că este obosită.
”Eu sunt cu băiețelul meu în casă. A ieșit negativ testul lui. Soțul este bine că nu este acasă aici cu noi, este cu mama, ceea ce este minunat[…]. Tușesc, doar că a deputat cu dureri musculare. Parcă mă lovise calul, cam așa ceva. Nu am avut somnolență, mă durea tot corpul și când mă spălam chiar și pe mâini chiar și la duș parcă aveam toată pielea arsă, asta era senzația”, a declarat vedeta pentru Antena Stars.
De menționat este faptul că Monica Anghel și-a anulat toate evenimentele din această perioadă și speră să se întoarcă cât mai repede pe scenă atunci când starea ei de sănătate va fi una foarte bună.