Guvernul României va discuta despre o OUG care vizează lucrările de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe
Pe agenda ședinței de guvern de astăzi, 19 decembrie 2022, apare o Ordonanţă de Urgenţă (OUG) care vizează diminuarea contribuţiei financiare de la bugetele locale şi asociaţiile de proprietari pentru lucrările de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe. Actul normativ prevede că majoritatea banilor vor proveni din fonduri europene, autorităţilor române intenționează astfel să crească numărul de clădiri eficiente energetic.
Vă reamintim că sectorul rezidențial din România are cea mai mare pondere a consumului de energie, aproximativ 81%, în timp ce toate celelalte clădiri la un loc, adică birouri, unități de învățământ, spitale, spații comerciale sau alte clădiri nerezidențiale reprezintă doar 19% din consumul total de energie primară. Practic, până în anul 2050, România trebuie să depună eforturi pentru eficiența energetică a fondului său de clădiri publice și clădiri private rezidențiale și nerezidențiale, iar Ordonanța de Urgență ce se află pe agenda ședinței de guvern de astăzi propune măsuri care să conducă la creșterea numărului de clădiri reabilitate energetic și care să permită utilizarea optimă a banilor alocați prin politica de coeziune în domeniul eficienței energetice.
Pe scurt, se propune ca 90% din valoarea proiectului să provină din fondurile europene nerambursabile, 5% să provină de la bugetul de stat și 5% să provină din bugetele locale sau din alte surse legal constituite, cum ar fi fondul de reparații al asociațiilor de proprietari. Ar urma, totodată, să se stabilească și o cotă de maximum 3% pentru autoritățile administrației publice locale din valoarea proiectului pentru a echilibra contribuția asociațiilor de proprietari și pentru a stimula promovarea de proiecte pentru creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe.
Potrivit proiectului de lege, autoritatea publică locală va aduce la cunoștința asociațiilor de proprietari posibilitatea finanțării acestor lucrări, criteriile de acces la programul de finanțare și cota de contribuție ce le revine.
Guvernul României va aproba documentaţia pentru licitaţia primilor kilometri din Autostrada Unirii
Tot astăzi, Guvernul României va aproba documentaţia pentru licitaţia primilor kilometri din Autostrada Unirii, o investiţie de șase miliarde lei. Este vorba despre capetele şoselei de la Târgu Mureş şi Târgu Neamţ, două loturi cu o lungime de 55 de kilometri, a fost anunțat în timpul emisiunii „Radiojurnal”.