Recalculare pensii 2024. Deciziile de recalculare nu trebuie contestate în instanță
Recalculare pensii 2024. Deciziile de recalculare nu trebuie contestate în instanța de judecată, îi sfătuiește șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, pe români.
În cadrul unei intervenții TV la Realitatea PLUS, acesta a explicat și de ce nu este necesar ca buletinul de calcul să fie atașat noii decizii.
„Nu exista acest buletin de calcul pentru că nu e necesar. Acest buletin de calcul exista la dosarul de pensie când persoana respectivă a ieșit la pensie.
Nu se umblă pe contributivitatea lui, noi am aplicat o formulă de calcul. Asta am făcut pe recalculare, iar punctele de contributivitate se regăsesc. (…) Noi nu am făcut aceste decizii ca sa fie contestate”, a spus el.
Potrivit spuselor sale, ultima soluție pentru cei nemulțumiți este să se adrese instanțelor de judecată pentru că nu ar fi nici corect, nici productiv. Pensionarii care au primit deciziile de recalculare greșite sau care nu înțeleg modalitatea în care le-a fost recalculată pensia se pot îndrepta spre orice casă de pensie sau pot face petiții online, transmite Daniel Baciu.
Pensiile vor creşte în medie cu 27% la toamnă
Pensiile vor creşte în medie cu 27% la toamnă. Peste 3,8 milioane de pensionari vor beneficia de majorări semnificative. Peste 90.000 de pensionari vor ieşi din categoria pensiei minime.
În plus, nicio pensie nu va scădea. Deciziile de recalculare vor fi distribuite până la sfârşitul lunii.
Unele pensii vor crește cu 1400 de lei
În toamnă, o mare parte dintre pensionari vor beneficia de majorarea pensiilor. Peste 80% dintre pensionari vor beneficia de creșteri financiare.
În timp ce unele persoane vor avea parte de creșteri modeste ale veniturilor lunare, alte persoane se vor bucura de majorări semnificative. De exemplu, un pensionar din județul Alba, care avea anterior o pensie de 2.492 lei, a primit 1.400 de lei după recalculare. Din toamnă, pensia lui va ajunge la 3.868 de lei.
În cazul său, diferența a fost generată de numărul mare de ani lucrați. El a acumulat efectiv 40 de ani și 2 luni de muncă, la care se adaugă 8 ani și 8 luni de perioade necontributive. A beneficiat de 10 puncte bonus pentru continuitate și de 47,7 puncte pentru anii efectiv munciți.