Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) cere autorităţilor punerea în discuţie publică, cât mai rapid, a bugetului României pentru anul 2016, în condiţiile în care Codul Fiscal, aprobat de Parlament şi promulgat de preşedinte, oferă baza legală necesară solicitată de Guvern.
„Experienţa anilor anteriori a arătat că amânarea nejustificată a punerii în dezbatere a bugetului afectează mediul de afaceri, menţinând incertitudini majore faţă de politicile publice, care urmează a fi bugetate. Scăderea constantă a investiţiilor publice a afectat negativ, în ultimii 3 ani, mediul de afaceri, îndeosebi prin nerealizarea unor lucrări de infrastructură (rutieră, informatică, sănătate şi educaţie), condiţie importantă pentru dezvoltarea de noi afaceri”, se arată într-un comunicat al AOAR.
Asociaţia mai menţionează faptul că noile proiecte de lege privind achiziţiile publice, care se prevăd a fi aprobate până la sfârşitul acestui an, vor oferi o bază mai solidă pentru responsabilizarea autorităţilor contractante, pentru realizarea proiectelor asumate.
„Bugetul Consolidat de Stat va oferi administraţiilor locale, posibilitatea să-şi definitiveze propriile proiecte şi să-şi programeze resursele financiare, necesare realizării proiectelor asumate. În condiţiile în care anul electoral 2016 va debuta cu alegerile locale, AOAR cere ca proiectele prioritare, nominalizate de ministere şi Guvern, să fie finanţate în mod complet, prin utilizarea tuturor resurselor de finanţare: bugetul, fondurile europene, împrumuturile sau finanţările externe. Solicităm abandonarea practicii ineficiente de a finanţa unele proiecte de investiţii 100% prin alocări bugetare şi alte proiecte, prin fonduri europene”, se subliniază în comunicat.
Pe de altă parte, AOAR solicită ca preconizatele creşteri salariale pentru sectorul bugetar, îndeosebi cele ce se vor aplica funcţionarilor publici, să fie dublate prin simplificarea procedurilor legale, prin reducerea birocraţiei inutile, consumatoare de resurse umane şi materiale şi prin trecerea la informatizarea majoră a serviciilor publice, paşii făcuţi până acum fiind mult sub posibilităţile oferite de competenţele existente, în acest moment, în România.
În acest context, oamenii de afaceri salută acţiunile iniţiate de Ministerul Administraţiei şi Dezvoltării Regionale, apreciind că orice reducere a birocraţiei va favoriza mai buna funcţionare a mediului de afaceri, reducerea personalului indirect implicat în aceste activităţi şi asigurarea creşterii salariilor personalului competent din administraţie, păstrând totodată echilibrul macroeconomic.
„AOAR apreciază că viitorul Buget va arăta care sunt sursele de creştere economică în perioada următoare, fiind un document extrem de important pentru mediul de afaceri”, se subliniază în comunicat. AGERPRES