Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) consideră că România este încă o economie fragilă care are nevoie de rezerve bugetare ceva mai mari pentru a fi protejată în faţa unor şocuri, a declarat, vineri, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Florin Pogonaru, după trei ore de discuţii cu reprezentanţii organismelor financiare internaţionale.
"Misiunea actuală a FMI nu este una punctuală, ci una de analiză, de a sesiza tendinţele, contextul şi încotro se duc lucrurile. Ideea este că ei văd în continuare creştere economică şi elementele sunt pozitive, dar o văd încă fragilă această creştere, încă nestabilită. Au fost de părere că România este încă o economie fragilă, care are nevoie de rezerve bugetare ceva mai mari pentru a fi protejată în faţa unor şocuri", a spus Florin Pogonaru.
Acesta a subliniat că în discuţiile cu reprezentanţii FMI au fost abordate "subiecte foarte largi", de la energie la fonduri europene dar şi aspectele legate de modificarea Codului Fiscal.
"S-a abordat de la problema alinierii preţului gazelor, la situaţia energiei regenerabile precum şi contextul preţului petrolului şi impactul asupra economiei româneşti. Pe fondurile europene s-a remarcat că a crescut gradul de absorbţie, dar s-a exprimat şi interesul faţă de cele 5- 10 priorităţi pentru finanţări. S-a mai discutat despre aplicarea în domeniul achiziţiilor publice a directivelor europene care să vizeze valoare pentru bani şi nu numai cel mai jos preţ. De asemenea, s-a remarcat că pentru bugetul 2014 – 2020 au apărut numai două programe şi ar vrea să vadă un calendar clar în aceste sens", a adăugat şeful AOAR.
Potrivit preşedintelui AOAR, în domeniul fiscal, discuţiile cu FMI au vizat Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, dar şi Legea insolvenţei personale.
"Discuţii foarte multe au fost despre relaţia ANAF cu mediul de afaceri, despre problemele de interpretare a legii şi într-adevăr şi despre falimentul personal. Aici toată lumea spunea că legea va exista. Problema este că analiza de impact, adică analiza unor aspecte începând de la persoanele respective în perioada în care sunt declarate în insolvenţă, din ce trăiesc şi asigurarea veniturilor, trebuie să ţină seama că ele pot fi în insolvenţă personală nu numai din cauza băncilor ci şi a creşterii preţurilor utilităţilor. O mie de aspecte", a mai spus Pogonaru.
De asemenea, oamenii de afaceri români au analizat cu reprezentanţii FMI şi problema creditelor neperformante, "faptul că ele încă există şi nu sunt o frână", dar şi despre deficitul bugetar şi "celebrul MTO".
"S-a discutat foarte mult despre deficitul bugetar şi celebrul MTO (Medium Term Objective – n.r ) şi ei au fost de părere că România este încă o economie fragilă care are nevoie de rezerve bugetare ceva mai mari pentru a fi protejată în faţa unor şocuri. Aici, replica noastră a fost că avem contextul european cu relaxarea monetară (n.r. monetary easing) care a a avut loc şi asta ne pune în situaţia unui sportiv care este în formă, care are tot mediul din jurul lui în favoarea lui şi are o greutate mai mare de picior România decât celelalte ţări şi atunci este foarte greu să fim competitivi în condiţiile acestea. S-a discutat puţin de problemele firmelor de stat, dar numai dacă mai există un calendar al privatizării şi dacă va mai fi respectat şi ce se va mai alege de el. Nu s-a discutat în acest sens", a adăugat Florin Pogonaru.
O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Andrea Schaechter, se află în România în perioada 27 ianuarie – 10 februarie 2015, pentru a treia evaluare a acordului preventiv aflat în derulare. Primele două evaluări ale actualului acord au fost realizate în prima parte a anului trecut.
SURSA: Agerpres