Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) cere public Ministerului Sănătăţii şi Guvernului ca strategia de modernizare a sistemului de sănătate sa includă propunerea ca investiţiile din domeniul medical să fie scutite de impozitare a profitului timp de cel puţin 5 ani.
AOAR dă ca exemplu pentru această propunere scutirile similare aplicate activităţilor de notariat şi avocatură în anii ’90. "Această măsură ar trebui aplicată investiţiilor ce asigură realizarea obiectivelor strategiei generale de modernizare a sistemului de sănătate, contribuind la creşterea vitezei de implementare a schimbărilor necesare şi de mobilizare a capitalului privat, inclusiv prin utilizarea potenţială a fondurilor europene", cred oamenii de afaceri din AOAR.
Asociaţia acuză Ministerul Sanatatii că are aceeaşi abordare netransparentă, pentru că discuţiile publice, deşi centrate pe elemente importante ale sistemului de sănătate, sunt insuficiente pentru funcţionarea mai bună a acestui "sector de maximă importanţă".
Oamenii de afaceri spun că finanţarea parţială a sistemului de sănătate prin atragerea de fonduri europene nerambursabileeste imposibilă atâta timp cât nu există o strategie coerentă, asumată politic de partidele parlamentare şi niciun sistem credibil de administrare şi monitorizare, inclusiv evaluarea independentă a performanţelor.
"Este esenţial să fie evidenţiat clar rolul sistemului public de sănătate, ce poate fi şi ce nu se poate oferi ca serviciu medical gratuit, ce trebuie să realizeze sectorul privat care, fără susţinerea transparenta şi generală a investitorilor, asigură creşterea cu 10-15% a volumului de servicii medicale oferite populaţiei", se arată în comunicarea AOAR.