Furnizarea apei calde şi agentului termic va fi întreruptă temporar de joi, în zona Drumul Taberei, pentru executarea de lucrări în cadrul proiectului 'Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei - Pantelimon'.
De această situaţie vor fi afectaţi locatarii a 245 de blocuri situate în perimetrul descris de străzile Braşov, Valea Călugărească, Râul Doamnei, Aleea Potaisa, Aleea Istru, Valea Argeşului, Aleea Pârva şi Valea Ialomiţei.
'RADET Bucureşti anunţă că va întrerupe temporar furnizarea apei calde şi agentului termic pentru încălzire în zona Drumul Taberei din sectorul 6, începând cu 5 noiembrie, ora 00,00. Întreruperea a fost cerută de Primăria Municipiului Bucureşti pentru executarea unor lucrări finanţate în cadrul proiectului 'Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei – Pantelimon'', se arată într-un comunicat al RADET.
Reprezentanţii constructorului estimează că lucrările vor avea un termen de execuţie de maximum 54 de ore, astfel că serviciul de alimentare cu apă caldă şi căldură va putea fi reluat cel mai târziu sâmbătă, ora 6,00.
''Ne cerem scuze consumatorilor din zonele afectate pentru disconfortul creat şi îi asigurăm că RADET va urmări ca reluarea furnizării agentului termic să fie făcută în termenul anunţat de constructor'', precizează comunicatul.
Clienţii RADET pot solicita gratuit şi din orice reţea informaţii privind reluarea serviciului de alimentare cu apă caldă şi căldură prin Dispeceratul de Urgenţă la numărul de telefon 0800.820.002.
De asemenea, bucureştenii pot consulta informaţiile de pe site-ul public, www.radet.ro, unde la secţiunea 'Opriri furnizare agent termic' sunt anunţate în timp real opririle în furnizarea apei calde şi a agentului termic. AGERPRES