Sunteţi nemulţumit de apa de la robinet? Vi se pare că nici apa plată nu e ceea ce căutaţi? Acum aveţi o alternativă. Compania belgiană DTG s-a gândit la cei care vor să consume o apă mai specială, motiv pentru care a anunţat că va începe să îmbutelieze apă extrasă din iceberg-urile de la Polul Nord.

Ce are apa de la Polul Nord atât de special? Explică Olivier Delrue, reprezentant al companiei: „Acele iceberg-uri au mai mult de 12.000 de ani, iar apa pe care o conţin este de o puritate excepţională. Este o apă non-minerală, cu un gust deosebit”.

Cel mai pur lichid din lume va costa nu mai puţin de 2,20 euro pe litru şi nu va fi comercializat în magazinele obişnuite.

Reprezentanţii companiei spun chiar că, pe viitor, ar putea încheia parteneriate cu producătorii de băuturi alcoolice. Vodca fabricată din apă de la Polul Nord este, de asemenea, foarte pură şi nu produce dureri de cap dacă este consumată în exces, spun cei de la DTG.

SURSA: rtl.be