Dumitru Chiriță, președinte ANRE, a participat joi la un summit care își propune să consolideze poziția Bucureștiului pe harta reuniunilor internaționale, aprofundând dezbaterea privind temele globale de maximă importanță.

Contextul energetic actual a scos în evidență că avem nevoie mai mult ca oricând de o Uniune Europeană mai integrată și mai solidară inclusiv în ceea ce privește investițiile în sectorul energetic. Provocările din ultimii ani ne obligă să luăm decizii rapide și eficiente pentru a atenua efectele crizelor pe care le parcurgem.

Energia regenerabilă, soluție pentru atingerea obiectivelor asumate

Una dintre soluții este promovarea energiei regenerabile, dublată de creșterea capacității de stocare în vederea atenuării dezechilibrelor din sistem, fapt care ar conduce la reducerea sau eliminarea dependenței de gazul din import și ar contribui la atingerea obiectivelor asumate la nivel european.

Astfel, România a aprobat planul național integrat în domeniul energiei și schimbărilor climatice din care rezultă o suplimentare a capacităților de producție instalate în surse regenerabile de cca. 7000 MW până în 2030, respectiv:

– 3700 MW – surse fotovoltaice

– 2300 MW – surse eoliene

– 1000 MW – surse hidro

Acum, la nivelul Comisiei Europene se analizează propunerea ca noua țintă să crească de la 32% la 40%.

De la începutul anului până în prezent, ANRE a eliberat autorizații de înființare pentru 245 MW și mai are în lucru cereri de autorizații de înființare pentru 816 MW – producție solară și 7,4 MW – stocare.

Apa geotermală, folosită cu succes în două orașe din România

„O atenție deosebită acordăm prosumatorilor, care, în ultimii ani, au înregistrat o evoluție spectaculoasă. Dacă în 2019 aveam 303 prosumatori, am crescut în 2020 la 1634 şi, la sfarşitul lunii februarie 2022, aveam 14305 prosumatori cu o putere instalată de 95 MW. Estimăm că până în 2030 vom ajunge la cca.700 MW”, a declarat Dumitru Chiriță.

Președintele ANRE aprecizat că o altă resursă regenerabilă puţin folosită este apa geotermală, care, spre exemplu, în Bucureşti ar asigura încălzirea şi apa caldă la preţuri mult mai mici decât actualii producători. Această metodă se foloseşte deja cu succes în două oraşe. Pe lângă preţul scăzut al MWh, mai există cel puţin 3 avantaje: se reduc semnificativ pierderile în conducte, se reduce poluarea și se reduce consumul de gaze.

O altă investiţie utilă şi obligatorie, concomitent cu investițiile în surse regenerabile de producere, este în capacităţi de stocare la un nivel de cel puţin 2000 MW, pentru a contribui la echilibrarea SEN.