Echipele Apa Nova intervin în zonele afectate de ploi din București
Echipele Apa Nova au reacționat rapid pentru a gestiona acumulările de apă și continuă să intervină în zonele afectate de ploi din Municipiul București.
Între 29 septembrie 2024, ora 15:38 și 29 septembrie 2024, ora 22:31, s-a înregistrat o ploaie în Municipiul București, cu o precipitație totală de 31,71 litri pe metrul pătrat.
Cantitatea medie multianuală de precipitații pentru luna septembrie, înregistrată la Stația București-Filaret între 1961 și 2023, este de 50,1 litri pe metrul pătrat. Astfel, în cele 06:53 ore de ploaie, s-a acumulat peste 63% din precipitația medie a acestei luni. În această perioadă, debitul maxim în Caseta de Ape Uzate a fost de 167 mc/s, aproape echivalent cu media multianuală a râului Olt, de 174 mc/s. Volumul total de apă gestionat în Caseta de Ape Uzate a fost de aproape 3,2 milioane de mc.
Echipele operaționale de la Apa Nova au început intervențiile preventive pe teren încă din 27 septembrie 2024. Acestea au efectuat verificări ale stațiilor de pompare a apei pluviale din pasaje, au inspectat sistemul de canalizare pe bulevardele principale și au curățat gurile de scurgere, colaborând cu administrațiile locale pentru a pregăti utilajele și personalul în fața precipitațiilor.
În timpul precipitațiilor, echipele Apa Nova au acționat imediat după primele sesizări primite în Dispecerat și Call-Center. Acestea au intervenit pentru a îndepărta apa acumulată de pe străzi, din gospodării și subsolurile clădirilor, având prioritate pe rutele mijloacelor de transport în comun.
Echipele Apa Nova au acționat rapid, mobilizând 20 de hidrocurățitoare, 58 de autoutilitare, 68 de pompe și 222 de specialiști. La ora 09:30, situația pentru întreaga durată a evenimentului pluvial era următoarea: 171 de sesizări primite, 161 rezolvate și 10 încă în lucru.
Echipele Apa Nova București rămân active pe teren și vor continua să intervină până la soluționarea tuturor sesizărilor.
Avertizare de cod portocaliu pentru inundații în 6 județe
Hidrologii au emis, luni dimineața, atenționări pentru Harghita, Mureș, Covasna, Neamț, Bacău și Vrancea.
INHGA a anunțat că precipitațiile recente și cele prognozate pot cauza scurgeri semnificative pe versanți, torenți și pâraie. Viiturile rapide pot apărea pe râurile mici, generând inundații locale severe, iar nivelurile apei ar putea depăși cotele de inundație.
Râurile afectate includ Mureș, în zona superioară S.H. Suseni, precum și afluenții săi, Olt, în amonte de S.H. Tomești, Bistrița, afluenții aval de S.H. Frumosu, Trotuș, amonte de S.H. Ghimeș-Făget, și Putna, amonte de S.H. Colacu.