Aceste planuri de investiții sunt anunțate ca urmare a aprobării de către Consiliul General al Municipiului București a prelungirii Contractului de Concesiune nr. 1239/29.03.2000 dintre Municipalitate și operator, cu o durată de 12 ani, până în noiembrie 2037. Mai precis, prin extinderea contractului, Apa Nova își asumă un angajament financiar în valoare de 367,9 milioane de euro, care presupune implementarea unui program ambițios de lucrări strategice în valoare de 230,9 milioane de euro pe durata următorilor 11 ani, dar și cheltuieli suplimentare în valoare de 137 milioane euro direcționate către infrastructura de apă și canalizare, menținându-se totodată actualul tarif, unul dintre cele mai mici prețuri din România (locul 43 din 45 în topul tarifelor principalilor operatori din România).
Investițiile vor fi realizate în conformitate cu prioritățile Master Planului aprobat anul trecut de către Consiliul General al Municipiului București, document strategic elaborat de experți români și internaționali, care stabilește prioritățile de dezvoltare ale sistemului pentru următorii 30 de ani.
Astfel, Apa Nova și Municipiul București continuă parteneriatul în scopul asigurării utilităților de apă și canalizare în condiții de înaltă calitate și maximă siguranță pentru cei peste 2.200.000 de bucureșteni.
Prin implementarea noului program investițional se vor realiza o serie de lucrări strategice care să sprijine dezvoltarea orașului și a regiunii limitrofe, precum și adaptarea acestuia la noile condiții climatice și conformarea la angajamentele de mediu. Mai exact, prin noul program de investiții obligatorii agreat de către Apa Nova și Primăria Municipiului București, suplimentar față de obligațiile asumate până acum de Concesionar, se urmăresc patru axe strategice, și anume:
- reducerea riscului de inundații în zonele centrale şi depresionare prin extinderea rețelei de canalizare pluviale și menajere cu peste 94 de km, dar și prin creșterea capacității de transport a rețelei existente în caz de evenimente pluviometrice extreme, lucrări estimate la o valoare de 89,92 milioane de euro;
- adaptarea infrastructurii de apă la nevoile actuale şi la dezvoltarea urbană prin redimensionarea sistemului de distribuție a apei în București și în zonele limitrofe, proiect investițional de care vor beneficia peste 645.000 de locuitori ai Capitalei. Astfel, se vor aloca fonduri în valoare de 57,75 milioane de euro, lucrările fiind estimate a se finaliza până în 2031;
- extinderea rețelelor de apă (132.8 km) şi canalizare (91.4 km) conform planului de dezvoltare urbană în vederea creării premisei de transformare sustenabilă a zonei metropolitane și asigurării accesului la servicii de utilitate publică pe străzile necadastrate și nesistematizate. Valoarea acestui program multianual se ridică la 81 milioane euro, cu dată de finalizare în 2025;
- creșterea siguranței sistemului de alimentare cu apă în caz de situații de urgență (cutremure de mare intensitate, poluări) prin construcția unor surse independente strategice de apă (35 de puțuri de mare adâncime distribuite în toate sectoarele Capitalei) în valoare de 2,2 milioane de euro.
„Programul de investiții este unul ambițios, dar care va atrage beneficii directe asupra confortului și siguranței locuitorilor din București, prin reducerea semnificativă a fenomenelor de inundație în zone depresionare, precum Tineretului, Theodor Pallady sau Colentina, prin reducerea numărului de intervenții în carosabil și îmbunătățirea condițiilor de trafic, prin asigurarea accesului la utilități pe orice stradă din București, menținând unul dintre cele mai mici tarife din Romania și Uniunea Europeana. Apa Nova este liderul operatorilor de apă și canalizare, îndeplinind toate obligațiile prevăzute de cele 23 de Niveluri de Servicii stipulate în Contractul de Concesiune”, a declarat Mădălin Mihailovici, Director General Apa Nova.
Lucrările de extindere și modernizare vor acoperi 1.915 străzi pe întreg arealul Bucureștiului, desfășurând-se pe o durată de 11 ani, cu dată de începere imediată după semnarea noului act adițional.
„Este o decizie istorică pentru București, având în vedere amploarea și complexitatea lucrărilor prevăzute de programul investițional. Acesta a fost dezvoltat având la bază prioritățile Master Planului, care prevede măsuri pe termen scurt, mediu și lung, el fiind o proiecție reală a dezvoltării și adaptării infrastructurii de apă și canalizare la nevoile zonei metropolitane. Master Planul a fost elaborat de experți români și internaționali, analizând tipologia sistemului de apă și canalizare existent, schimbările climatice, evoluția cerințelor legislative, dinamica de dezvoltare a orașului şi a zonei metropolitane, cerințele și nevoile actuale ale bucureștenilor. Prin prelungirea perioadei de operare, Apa Nova va avea obligația de a gestiona și implementa cu rigurozitate și în termenul asumat lucrările strategice proiectate, care să sprijine dezvoltarea orașului, cu menținerea tarifului actual în cadrul obligațiilor astfel asumate”, a declarat Gabriela Firea, Primar General Primăria Municipiului București
Din 2000, Apa Nova și-a asumat responsabilitatea gestionării sistemului de apă și canalizare, tratarea și distribuția apei către consumatori, evacuarea apelor uzate și a apelor meteorice din Municipiului București, conform Contractului de Concesiune semnat cu Municipiul București. Acest contract este unul dintre cele mai performante parteneriate publice private din lume (top 5), conform site-ului Băncii Mondiale.
„Apa Nova rămâne un partener de încredere pentru Municipiului București. Dezvoltarea accelerată a orașului a impus o regândire a modului de furnizare a serviciilor de apă și canalizare pentru și în beneficiul celor peste 2 milioane de bucureșteni. Prin angajamentele financiare asumate, în valoare de 367,9 milioane de euro, compania își reiterează dorința de a răspunde prompt la orice solicitare a autorităților, prin alocarea de resurse umane și financiare pentru asigurarea serviciilor esențiale la standarde europene”, a completat Mădălin Mihailovici, Director General Apa Nova.
În cei aproape 20 de ani, sistemul de alimentare cu apă și canalizare a fost reabilitat, modernizat și dezvoltat conform celor mai bune practici industriale în domeniu, realizări care se traduc prin investiții alocate de operator care depășesc 530 de milioane de euro până în prezent.
Apa Nova și-a asumat responsabilitatea gestionării resurselor de apă, tratarea și distribuția apei către consumatori, evacuarea apelor uzate și a apelor meteorice din Municipiului București, conform Contractului de Concesiune semnat în 2000 cu Municipiul București. De 20 de ani, compania contribuie la îmbunătățirea performanțelor sistemului de alimentare cu apă prin lucrări ample și complexe de modernizare și extindere conform celor mai bune practici industriale în domeniu, investind peste 500 de milioane de euro până în prezent. Zi de zi, cei peste 1800 de angajați Apa Nova lucrează dedicat și depun eforturi susținute pentru asigurarea funcționalității sistemului de alimentare cu apă și canalizare în condiții de calitate și de siguranță.