Apa Nova Bucureşti vrea să schimbe reţeaua învechită de alimentare cu apă din apartamentele bucureştene

Apa Nova Bucureşti intenţionează să lanseze un proiect de schimbare a reţelei de alimentare cu apă din apartamentele bucureştenilor, cu sprijinul asociaţiilor de proprietari, dar şi să propună un sistem de abonament prin care să poată fi verificată în permanenţă starea reţelei de apă şi canalizare.

"Vrem să venim mai aproape de cetăţean, dar contractul de concesiune nu-mi dă voie să lucrez decât până la branşament, până la proprietatea cetăţeanului, fie că este casă sau apartament.Vrem să lucrăm cu Veolia şi în apartamentele dvs. Gândim către asociaţiile de proprietari un abonament prin care să venim în permanenţă să verificăm starea reţelei. În luna august cel târziu, pe noua platformă de responsabilitate socială a companiei, vom alege trei-patru blocuri şi cu o mică cofinanţare din partea asociaţiilor de proprietari 10 -15% să schimbăm reţelele interioare, pentru că vreau să vedeţi ce înseamnă calitate după ce schimbi acele reţele vechi de 30-40 sau 50 de ani. Vă garantez că acele blocuri vor fi alese pe bune", a declarat vineri Mădălin Mihailovici, directorul general al Apa Nova Bucureşti, într-o conferinţă de presă. 

Acesta a precizat că ar vrea să atragă şi politicul în acest proiect pentru adoptarea unei legi de tipul celei legate de anveloparea blocurilor. 

"Aici va trebui să atragem şi sfera politicului. Dacă s-a putut realiza prin lege anveloparea blocurilor, haideţi să vedem şi să încercam să ajungem şi aici cu un ajutor. Mă gândesc şi la o variantă ca noi să suportăm în totalitate, iar cetăţenii să plătească în rate, 16 – 18- 24 de rate. Vom face totul transparent pe site, pentru că vom avea o fundaţie cu oameni integri care vor alege", a spus şeful Apa Nova Bucureşti. 

Nu în ultimul rând, Mihailovici a menţionat că societatea este pregătită şi pentru realizarea contorizării inteligente în apartamentele bucureştenilor, banii fiind prinşi deja în buget. 

"Vrem să fie altfel, vrem să fie limpede, să ne facem treaba noastră. Am analizat 6 luni intern şi extern, îmi este clar unde am greşit, respectiv în comunicare, nu tehnic, şi aici avem argumente. Chiar dacă au fost unele probleme am spus că robineţii pe unde se scurgeau anumite sume de bani sunt închise, acum au rămas deschide numai vanele sau robineţii de apă potabilă, curată, plată. Obiectivul nostru este să fim în slujba cetăţenilor", a adăugat Mădălin Mihailovici. 

Apa Nova Bucureşti, furnizorul de servicii de alimentare cu apă şi canalizare, organizează vineri prima consultare publică referitoare la serviciile prestate de societate şi la proiectele viitoare la care participă reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari. 

În cadrul acestei consultări derulate sub motto-ul "Să fie limpede!", se doreşte abordarea în mod deschis şi participativ a unor aspecte ce ţin de serviciile prestate, modul de calcul al preţurilor, rolul şi răspunderea Apa Nova Bucureşti faţă de bucureşteni şi oraş, precum şi investiţiile realizate şi preconizate. 

Apa Nova Bucureşti, filiala Veolia Apa, este din noiembrie 2000, pentru o durată de 25 de ani, concesionarul serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare din Bucureşti şi are ca principal obiect de activitate gestionarea resurselor de apă, tratarea şi distribuţia apei către consumatori, evacuarea apelor uzate şi a apelor meteorice de pe teritoriul municipiului Bucureşti. 

AGERPRES