Avocatul Nicoleta Popescu a exemplificat că, în Italia, după grațiere, numărul infracțiunilor s-a triplat, scrie digi24.ro.

De asemenea, de această ordonanță ar beneficia și criminalii, pedofilii, traficanții de persoane și de droguri și cei care au săvârșit crime împotriva umanității.

„Presiunea CEDO nu necesită urgență. Dacă vom avea hotărârea pilot împotriva României pe condițiile de deținere, așa cum e menționat în nota de fundamentare pe grașiere, se justifică că ar urma ca deținuții să fie eliberați și noi să le plătim despăgubiri. În niciun caz, fals! O hotărâre pilot împotriva Romaniei nu atrage niciuna din aceste sancțiuni”, a spus Nicoleta Popescu, avocat APADOR-CH (Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki), la Jurnalul de seară.

Ea adăugat că CEDO a atras atenția statului român încă din 2012 despre problemele sistemice. „În 2012-2016 nu a fost o urgență pentru statul român. Ne întrebăm de ce azi”, a precizat avocatul APADOR-CH.