Apar noi soluții tehnologice antifraudă, însă companiile trebuie să asigure cooperarea între departamentele antifraudă și de conformitate

Un caz obișnuit de fraudă este depistat în medie într-un interval de 14 luni și provoacă pierderi de peste 8.000 USD/lună, potrivit Raportului adresat Națiunilor din 2020 emis de Asociația Examinatorilor de Fraudă.

Având în vedere contextul financiar actual, în care tranzacțiile au loc în mai puțin de o secundă, iar economia globală trece printr-o perioadă de instabilitate din cauza crizei provocate de pandemia de COVID-19, aceste provocări și riscuri devin cu atât mai mari, au subliniat experții Deloitte România și SAS într-o serie de webinarii despre depistarea fraudei, combaterea spălării banilor (Anti-Money Laundering – AML) și utilizarea funcțiilor analitice în aceste domenii.

Cu toate acestea, există motive de optimism, ținând cont de faptul că 55% dintre organizații plănuiesc să investească mai mult în tehnologia antifraudă în următorii doi ani, conform Raportului ACFE din 2020 privind soluțiile tehnologice antifraudă.

Mai mult decât atât, apar noi abordări în domeniul prevenirii fraudei, care combină sistemele bazate pe reguli cu cele de învățare automată și cu cele de detectare a fraudei cu ajutorul inteligenței artificiale, care permit identificarea a mii de modele de fraudă.

Departamentele de conformitate și antifraudă trebuie să colaboreze

Colaborarea departamentelor de conformitate cu cele antifraudă este una dintre principalele provocări cu care se confruntă organizațiile în lupta împotriva fraudei și a spălării banilor, având în vedere că în prezent cele două funcții nu sunt integrate, au declarat experții Deloitte România. În cazul în care este depistată o infracțiune financiară, cele două departamente solicită în mare măsură informații similare, pentru a lua măsurile adecvate. Cu toate acestea, dacă cele două departamente nu au tabloul complet, demersul devine ineficient atât în ceea ce privește derularea investigației, cât și în ceea ce privește costurile.

„Colaborarea strânsă între departamentul de conformitate și cel antifraudă dintr-o instituție financiară are avantaje foarte mari. Lupta împotriva infractorilor din perspectiva combaterii fraudei și a spălării banilor și descoperirea unor scheme complexe, cum ar fi cea denumită Frauda CEO, sunt posibile doar prin colaborarea celor două funcții”, a declarat Ioana Ungureanu, Forensic Manager, Deloitte România, unul dintre vorbitorii din cadrul webinariilor.

Spirit de inițiativă și vigilență în privința „cărăușilor de bani”

Grupurile infracționale știu că pot recruta cu ușurință „cărăuși de bani” în orice moment, de aceea companiile trebuie să-și informeze angajații asupra acestui risc, pentru că aceștia devin deseori intermediari în spălarea de bani, fără voința lor, au subliniat specialiștii SAS.

„Trebuie să aveți spirit de inițiativă, și nu o atitudine reactivă. Rămâneți conectați la standardele de referință privind riscurile, pentru a putea identifica și aborda eficient noile amenințări”, a spus Andreas Kitsios, Senior Business Solutions Manager, SAS Grecia & Europa de Est, Fraud & Security Intelligence, în timpul webinariilor.

Tehnologia este un aliat valoros pentru experții antifraudă

Investițiile în tehnologia antifraudă au devenit importante, în contextul în care peste 60% dintre organizații spun că pot analiza un volum tot mai mare de tranzacții cu ajutorul data analytics, potrivit Raportului ACFE din 2020 privind soluțiile tehnologice antifraudă.

„Funcțiile analitice avansate îmbunătățesc și eficiența investigațiilor, prin reducerea numărului de alerte care se dovedesc a nu fi fraudă, numite fals pozitive, și a cazurilor în care fraudele nu sunt identificate, numite fals negative. Astfel, experiența clienților este îmbunătățită, iar compania își reduce riscurile”, a explicat Anna Lykourina, Senior Fraud Analyst Expert, SAS EMEA, unul dintre vorbitorii din cadrul webinariilor.

Două din trei organizații utilizează în prezent tehnici de raportare a excepțiilor și de detectare a anomaliilor în demersurile lor antifraudă, astfel că, în următorii doi ani, inteligența artificială și învățarea automată vor fi tot mai des folosite în cadrul a programelor de combatere a fraudei.

„Implementarea de software și de soluții tehnologice adecvate pentru generarea unor sisteme de raportare este un mecanism suplimentar de apărare pe care îl recomandăm pentru reducerea riscului de fraudă. Totuși, acesta ar trebui să fie un demers complementar, care să însoțească verificarea și prelucrarea constantă a datelor de către o echipă specializată”, a subliniat Mihail Bucheru, Forensic IT Manager, Deloitte România, în cadrul webinariilor.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt clienți Deloitte, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale, perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor peste 312.000 de profesioniști ai săi.