Apar primele executări de locuinţe în programul „Prima Casă“

Preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Aurel Şaramet a anunţat că deţine informaţii neoficiale conform cărora ar urma să apară una sau două case executate silit şi că numărul lor va creşte în perioada următoare. „Avem informaţii neoficiale că va fi una sau două case executate, dar până acum nu a fost cazul. Statul pune pe ultimul plan executarea caselor şi încearcă să recupereze banii din alte v

Preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Aurel Şaramet a anunţat că deţine informaţii neoficiale conform cărora ar urma să apară una sau două case executate silit şi că numărul lor va creşte în perioada următoare.

„Avem informaţii neoficiale că va fi una sau două case executate, dar până acum nu a fost cazul. Statul pune pe ultimul plan executarea caselor şi încearcă să recupereze banii din alte venituri ale clientului“, a declarat  Aurel Şaramet.

Potrivit acestuia, noua formulă a programului guvernamental este funcţională doar la nivelul achiziţiei de locuinţe deja existente şi că urmează ca zilele următoare să primească primele dosare de la BRD.

Achiziţiile de locuinţe noi mai aşteaptă 10 zile

În ceea ce priveşte locuinţele nou construite,  Asociaţia Română a Băncilor va avea noi discuţii cu Banca Naţională a României pentru ca băncile, pe baza garanţiei oferite de FNGCIMM, să poată redirecţiona creditul accesat de clienţi către constructor, pentru ca acesta să nu fie nevoit să asigure finanţarea primei etape a lucrării din surse propii.

Totodată, discuţiile sunt extinse şi la nivelul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru a determina dacă se pot înregistra în cadastru imobile aflate în diferite faze de construcţie.

„Este nevoie de unele modificări legislative. În formula actuală a legii se specificiă faptul că în garanţie se ia imobilul existent, ea trebuie extinsă şi la bunuri viitoare. În ceea ce priveşte locuinţele nou construite, problemele tehnice au fost rezolvate, dar trebuie traduse în lege. În circa zece zile programul ar trebui să devină funcţional şi pe aceaste zone“, a menţionat Şaramet.

Casele cumpărate prin „Prima Casă“ valorează 800 mil. euro

Fondul a acordat până pe 9 martie 16.564 garanţii pentru achiziţia de locuinţe prin programul „Prima Casă” în valoare de 689,48 milioane de euro, valoarea tranzacţiilor susţinute (suma preţurilor de tranzacţionare ale imobilelor achiziţionate prin program) fiind de 803,3 milioane de euro.

Din garanţiile acordate, 36% au fost pentru locuinţe cu preţuri de peste 60.000 de euro, 36% pentru achiziţii de 45.000-60.000 de euro, 31% – 30.000-45.000 de euro, iar 14% pentru sub 30.000 de euro.

Imobilele construite înainte de 2007 au reprezentat 72% din numărul garanţiilor, iar apartamentele cu două camere 52,1% din total.

„Plafonul va fi cheltuit până la finalul anului“

Programul „Prima Casă” a fost lansat anul trecut, pentru 2009 fiind alocat un plafon de un miliard de euro pentru garantarea în limita a 60.000 de euro creditelor pentru achiziţia de locuinţe.

În acest an, programul a fost modificat, astfel că FNGCIMM va garanta creditul pentru cumpărarea unei locuinţe prin „Prima Casă” în limita a 60.000 euro, pentru imobile vechi ori deja începute, şi 70.000 euro, pentru locuinţe cu lucrări încă neîncepute, iar cumpărătorii organizaţi în asociaţii vor avea o garanţie de câte 75.000 euro, tot pentru case noi.

„Dacă în opt luni am cheltuit circa 700 de milioane de euro din plafonul alocat anul trecut, statistic vorbind este de aşteptat să utilizăm toţi banii pentru noua variantă a programului. Cel puţin pentru prima parte a anului mă aştept ca cererea să fie preponderentă pentru achiziţia de locuinţe construite”, a adăugat Şaramet.