Pe piaţă există zeci de producători şi mii de modele, astfel încât alegerea unui router nu este una uşoară. Primul lucru care trebuie ştiut despre routere este acela că funcţionează după anumite standarde precum A, B, G, N sau AC. Acesta din urmă este cel mai nou standard, iar la achiziţionarea routerului trebuie să te asiguri că este compatibil. Principalul avantaj al standardului AC este viteza mare de transfer a datelor. Viteza maximă teoretică este de 7 Gbps. În ceea ce priveşte acoperirea, în specificaţiile tehnice, anumiţi producători specifică distanţa maximă la care se poate realiza conexiunea, dar aceasta poate fi influenţată de mai mulţi factori. Astfel, este foarte importantă amplasarea routerului wireless. Este recomandat ca acesta să fie montat într-o poziţie centrală în locuinţă, la distanţă de pereţi astfel încât semnalul să nu fie afectat, iar conexiunea să nu se întrerupă. Dacă acest lucru nu este posibil, spre exemplu într-un duplex, se poate apela la un range extender. 

Deoarece tot internetul supravieţuieşte pe baza routerelor, acestea sunt deseori ţinta atacatorilor cibernetici. Atacurile împotriva routerelor au reprezentat principala metodă prin care adversarii Statelor Unite au penetrat reţelele americane, conform unui raport FBI. Din fericire, unul dintre cele mai sigure routere din lume este fabricat, în România, de Bitdefender. Denumit Bitdefender Box, acesta a ajuns la cea de-a doua generaţie, iar producția acestuia se face în fabrica de la Satu Mare a grupului german Zollner. Este primul produs hardware al Bitdefender și protejează de amenințări informatice atât dispozitivele tradiționale (telefoane, laptopuri, tablete, PC-uri), cât și televizoare smart, termostate, camere web, sisteme de acces în locuință, console de jocuri, frigidere, mașini de spălat și aparate de aer condiționat conectate la internet, întrerupătoare și instalații de iluminat, prize sau senzori de mișcare.

Bitdefender Box blochează toate adresele URL nesigure sau periculoase pentru a proteja utilizatorii împotriva tentativelor de „phishing“ și fraudă online. Modulul de evaluare a vulnerabilităților scanează, identifică și evidențiază în mod continuu punctele slabe ale rețelei în materie de securitate. Dispozitivul identifică și blochează tentativele de exploatare a vulnerabilităților dispozitivelor  din rețea. Când un dispozitiv nou se conectează la rețea, Bitdefender Box îl detectează rapid și trimite o notificare imediată către aplicația Bitdefender Central astfel încât utilizatorii să poată controla acțiunile permise pentru dispozitivul respectiv. Routerul este comercializat la prețul de 999 lei. După primul an de utilizare, abonamentul anual costă 299 lei.

 

Comenzi vocale 

Liderul pieţei locale de routere este TP-Link. Compania a lansat recent  Deco M5, pe care îl promovează ca fiind cel mai sigur sistem Wi-Fi. Cunoscut și ca soluție de rețea de tip mesh, TP-Link Deco M5 poate funcționa ca router independent oferind acoperire pe o suprafață de aproximativ 140 mp, dar și ca sistem cu trei unități asigurând o acoperire de aproximativ 480 mp, în funcție de dimensiunile locuinței. Totodată, sistemul poate fi extins cu până la 10 unități Deco, ce se configurează singure și care funcționează toate într-o singură rețea. Avantajul folosirii acestei soluții față de un router este aria mult mai mare de acoperire și, în plus, nivelul de securitate și aplicațiile de control parental disponibile.  Orice dispozitiv care se conectează la Deco este protejat împotriva atacurilor cibernetice, inclusiv consolele de gaming, camerele de supraveghere sau dispozitivele persoanelor aflate în vizită. Instalarea sistemului se face ușor, urmărind instrucțiunile din aplicația Deco App disponibilă atât pentru Android, cât și pentru iOS. Nu în ultimul rând, este compatibil cu aplicația de control vocal Amazon Alexa.

Un alt important producător de routere este Asus. Taiwanezii au în portofoliu un model cu un design inedit. Denumit Blue Cave, routerul asigură viteze de 800 + 1.734 Mbps. Blue Cave încorporează Asus AiProtection, primul sistem de securitate de nivel comercial, disponibil pentru rețelele de acasă. Aceasta este o soluție de securitate gratuită pe viață, furnizată de Trend Micro Smart Home Network, ce protejează fiecare dispozitiv conectat la rețea, incluzând aici și dispozitivele IoT. Routerul mai oferă câteva funcții ce sunt accesibile de pe dispozitivul mobil, inclusiv Family Overview pentru monitorizarea și controlul modului de utilizare a aplicațiilor și a conexiunii la Internet.

TP-Link Deco M5
Wireless: 802.11 ac
Frecvenţa: 2.4 – 5 GHz
Rata de transfer Wi-Fi: 400 + 867 Mbps
Securitate:  WPA2
Preţ: 1.450 lei

 

Asus Blue Cave
Wireless: 802.11a/b/g/n/ac
Frecvenţa:  2.4 – 5 GHz
Rata de transfer Wi-Fi: 800 + 1.734 Mbps
Securitate:  WPA2-PSK 
Preţ: 1.300 lei

Bitdefender Box 2
Wireless: 802.11a/b/g/n/ac Wave-2 @AC1900
Procesor: Dual Core Cortex A9 @1.2 GHz
Memorie: 1 GB DDR3
Securitate:  WPA2
Preţ: 999 lei

(Articol publicat în ediţia revistei Capital de luni, 27 august 2018. Publicaţia este disponibilă la centrele de difuzare a presei din întreaga ţară.)