Rares Bogdan a acordat azi un interviu pentru libertatea.ro, în care a vorbit despre alianțele politice pe care le are în vedere PNL. În plus, acesta a făcut un mega anunț care va șoca scena politică românescă.
Potrivit spuselor sale, ar trebui să ne pregătim pentru o nouă forță politică.
“Poate să stea oricine în cap, pentru că PNL tot va câștiga alegerile. Am trecut cu bine pandemia, pentru că România nu a fost afectată la fel de mult ca alte state, cu populație identică. Am pierdut câteva procente, dar vom merge pe programul PNL, PSD nu e reformat, cei de la USR vor intra în parteneriat cu noi. Vom câștiga și vom guverna România cu USR și PMP timp de patru ani”, a mai declarat liberalul.
Ce spune Rareș Bogdan despre fotografia cu Orban
“Nu cred că cel care a făcut fotografia a vrut să-i facă rău, ci a vrut doar să se laude, pe modelul, «uite, domnule, unde sunt eu». I-am spus lui Ludovic să nu mai lase pe nimeni cu telefonul mobil. Să le lase unde vor, într-un coș, în pantofi, dar nu e normal să intri cu telefoane în zone unde sunt documente oficiale ale țării.”, a spus acesta.
Pensiile vor fi mărite
“Vom mări pensiile și alocațiile, dar vrem să creștem economia și avem acum o șansă în plus, față de acum 10 ani, când nu aveam bani de la UE sau corporații, românești și străine, mari și puternice. Ei trebuie ajutați de către bănci și cu fonduri europene. Avem șansa să relocăm producția din statele asiatice. Avem mână de lucru de calitate. Au venit 1,3 milioane de oameni. Ei trebuie să fie folosiți în țară”, a mai spus Rareș Bogdan.