Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, aflat vineri într-o vizită la Suceava, a declarat că în timpul acestei guvernări va fi realizată o autostradă cu bani de la bugetul de stat. El spune ca i-a înaintat Vioricăi Dăncila trei propuneri în acest sens, iar premierul o va alege pe cea mai potrivită.
„Doamna prim-ministru a vorbit despre un proiect de infrastructură, de autostradă, cap-coadă, pe care s-o facem pe buget de stat, deci nu vorbim de fonduri europene […] Am discutat trei proiecte cu doamna prim-ministru. Urmează să luăm decizia în perioada imediat următoare […] Decizia o să o ia doamna prim-ministru în urma evaluărilor pe care le facem în momentul de faţă […] Dânsa va anunţa care va fi acel proiect”, a spus Cuc.
Ministrul Cuc a reamintit că s-a mai încercat acest lucru şi în 2017, în timpul guvernării Mihai Tudose. Ministrul îşi dorea ca autostrada Comarnic – Braşov să fie realizată cu fonduri de la buget, însă premierul Tudose vroia să apeleze la un credit de la Banca Mondială pentru realizarea studiului de fezabilitate. „Am avut nişte mici diferenţe cu domnul Tudose, care nu înţelegea foarte bine proiectele de infrastructură, şi a fost abandonat”, a mai precizat ministrul Transporturilor.